Business Internaţional

Investitorii pariază pe un euro în depreciere

Investitorii pariază pe un euro în depreciere

Autor: Bogdan Cojocaru

18.07.2022, 00:00 1624

Analiştii şi investitorii pariază că moneda euro va continua să scadă chiar şi după ce a atins paritatea cu dolarul, pe măsură ce perspectivele economice ale Europei se întunecă, iar Rezerva Federală americană majorează ratele de dobândă pentru a combate inflaţia, scrie Financial Times. Euro s-a depreciat deja cu 12% în acest an, ajungând să fie tranzacţionat la aproximativ 1 dolar, un nivel nemaivăzut în două decenii. Un număr tot mai mare de analişti ai pieţei valutare se aşteaptă acum ca moneda comună europeană să se ducă adânc spre 0,90 de dolari pe unitate în lunile următoare.

Moneda a fost slăbită de îngrijorările legate de profilarea unei încetiniri economice după ce creşterea preţurilor mărfurilor, alimentată de invazia Ucrainei de către Rusia, a declanşat o criză generalizată a costului vieţii. Mulţi analişti spun că problemele energetice din ce în ce mai intense ale blocului se vor agrava în lunile mai reci de iarnă, stârnind noi provocări. Dar aşa au spus şi despre iarna trecută. „Întrebarea nu este dacă va avea loc o recesiune, ci cât de rău va fi“, a spus Antoine Bouvet, strateg senior la ING.

Analiştii de la Citigroup au scris săptămâna trecută că există un risc tot mai mare de „mişcare dezordonată“ a monedei comune, spre 0,90-0,95 de dolari pe unitate. Jordan Rochester, strateg valutar la banca japoneză Nomura, a avut o opinie similară. El prezice că moneda europeană se va deprecia la 0,95 dolari până la sfârşitul lunii august, sau chiar mai jos, la 0,90 dolari, dacă Rusia nu porneşte Nord Stream 1 – principala sa conductă de gaze către Germania – după încheierea unei perioade de o săptămână cu lucrări de întreţinere. O astfel de mutare ar forţa Europa să raţionalizeze consumul de gaze. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO