Business Internaţional

​Investitorii sunt speriaţi: “Ceva neprevăzut ar putea să apară şi afecta întregul sector bancar”

​Investitorii sunt speriaţi: “Ceva neprevăzut ar...

Autor: CătăIina Apostoiu

04.09.2016, 19:10 4853

Cele mai mari 10 bănci de investiţii din lume au plătit deja până acum în acest an amenzi şi penalităţi cât au plătit în întregul an 2015, ceea ce spulberă orice speranţă că pierderile legate de nereguli  s-ar putea diminua, scrie Financial Times.

Băncile au plătit amenzi de 9,79 miliarde de dolari pe primele opt luni ale acestui an, iar nivelul total din acest an va depăşi aproape cu siguranţă cele 10,36 miliarde de dolari plătite în întregul an trecut, potrivit datelor Corlytics. Sumele nici nu se compară cu cele plătite de cele 10 bănci în 2014 şi 2013, de 58,24 miliarde de dolari şi respectiv 29,8 miliarde de dolari, pentru nereguli variind de la vânzări abuzive de obligaţiuni ipotecare la manipularea pieţelor valutare. Investitorii sunt însă îngrijoraţi de perspectivele viitoare şi de amenzile care ar mai putea veni.

“Riscul este ca la un moment dat să apară ceva care să afecteze întreg sistemul bancar, ceva ce nimeni nu a prevăzut”, spune Ingo Speich, manager la Union Investment din Frankfurt. Cele zece bănci, cele mai mari cinci instituţii de pe Wall Street plus Deutsche Bank, Credit Suisse, UBS, HSBC şi Barclays, sunt şi ele prudente. Acestea au început anul 2016 cu provizioane totale de 43,7 miliarde de dolari pentru plata unor viitoare amenzi şi procese, în creştere de la 36,3 miliarde de dolari, reserve constituite la începutul anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO