Are propriile mărci de maşină, centrală nucleară, o populaţie cât a Germaniei, metrou în capitală, petrol, gaze naturale, o politică de comerţ regională şi o strategie geopolitică bine pusă la punct, submarine de concepţie proprie şi rachete militare capabile să lovească ţinte aflate la 2.500 de kilometri depărtare. Iranul ar avea tot ce-i trebuie pentru a deveni un lider politic şi mai ales economic în Orientul Mijlociu şi o economie emergentă de top.
Industria auto are un rol principal în creşterea economiilor şi a standardelor de viaţă în Europa de Est, în ţări ca Slovacia, Cehia, Ungaria, România şi Polonia. Şi Turcia se avântă cu tot mai mult elan în producţia de maşini. În 2017, Iranul a produs
1,4 milioane de maşini şi autovehicule comerciale, ceea ce a adus atunci această ţară pe locul 16 în lume, în timp ce populaţia sa se situa pe locul 17 (în 2017 România şi Ungaria produceau cumulat sub 1 milion de maşini), potrivit United States Institute of Peace. Tot în 2017, Iranul a fost a 12-a piaţă auto ca mărime la nivel mondial, cu vânzări de 1,5 milioane de maşini, în creştere cu aproape 20% faţă de anul anterior, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Producătorilor de Vehicule Motorizate. În acel an, Iranul a fost naţiunea cu a patra cea mai rapidă creştere a pieţei auto, având în faţă doar Brazilia, Portugalia şi Rusia. Achiziţiile de maşini sunt un indicator al standardelor de viaţă.
Însă până în iunie 2018, la o lună după ce SUA au reimpus sancţiuni comerciale şi economice Iranului, producţia de maşini s-a prăbuşit cu 30% în ritm anualizat. Sacţiunile au dus la prăbuşirea monedei iraniene - rialul şi-a pierdut atunci două treimi din valoare în raport cu dolarul - şi la blocarea importurilor de componente pentru maşini. Companiile străine care produceau autovehicule în Iran, printre care veteranii Peugeot şi Renault, au plecat de teamă că vor fi pedepsite de administraţia de la Washington. Cei mai mari jucători din industrie sunt două companii locale, Khodro şi Saipa, care produc sub licenţă de la companii franceze şi sud-coreene, dar proiectează, asamblează şi exportă şi propriile maşini.
Turcia abia anul acesta şi-a prezentat prima maşină de concepţie locală. Exporturile au vizat în general economii sărace. Saipa, deţinută de guvern, a ajuns cu exporturile până în Guinea şi are fabrici în Irak, Siria şi Venezuela. Înainte de războiul sirian, fabrica din Siria asambla 50-60 de maşini pe zi. În toamna anului trecut, livrările se prăbuşiseră la 3-4 maşini pe zi, notează Reuters. Vânzările erau aproape zero. Teheranul este un aliat al regimului dictatorului sirian Bashar al-Assad.
Guvernul iranian avea ca obiectiv ajungerea până în 2025 la o producţie de 3 milioane de maşini şi la exporturi de un milion de unităţi. Principalele pieţe de export ale industriei auto din Iran sunt Irak, Algeria, Liban, Turkmenistan şi Siria. În 2017, Iranul avea cea mai mare industrie auto din Orientul Mijlociu. Iar industria auto contribuia cu 10% la PIB. Recesiunea de acasă, inflaţia violentă şi problemele din ţările de export fac acum din industria auto iraniană un colos care rugineşte.
În 2015, preşedintele iranian Hassan Rouhani a acceptat un acord cu SUA şi alte puteri mondiale pentru limitarea activităţilor nucleare ale ţării sale în schimbul ridicării unor sancţiuni economice şi financiare internaţionale, arată BBC. În anul următor, după implementarea înţelegerii, economia iraniană a crescut cu peste 12%, potrivit băncii centrale iraniene. O mare parte din acea creştere a fost atribuită industriei petrolului şi gazelor naturale. Revernirea altor sectoare nu a fost atât de puternică pe cât mulţi s-au aşteptat. În 2017, creşterea a încetinit la 3,7%, ceea ce a alimentat nemulţumirea unei părţi a populaţiei. În acel an, în decembrie, Iranul a cunoscut cele mai mari proteste antiguvernamentale din ultimul deceniu. În 2018 au urmat sancţiuni americane, întărite în mai 2019 pentru a sufoca exporturile iraniene de petrol şi gaze. Rezultatul este că PIB-ul iranian s-a contractat cu aproape 5% în 2018 şi cu circa 10% în 2019.
Pentru anul acesta, FMI estimează un avans zero. Din cauza sancţiunilor comerciale şi financiare americane a avut de suferit comerţul Iranului cu partenerii din Europa şi cu China. În faţa incertitudinilor, Teheranul a adoptat o „politică a vecinătăţii“, prin care încearcă să protejeze comerţul cu vecinii. Politica a fost extinsă recent în Asia Centrală, vizând, printre altele, Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul.
În 2017, principalii parteneri comerciali ai Iranului au fost Arabia Saudită şi Uniunea Europeană (importurile UE au crescut atunci cu 84%, iar exporturile către Iran cu 32%, potrivit Comisiei Europene). La începutul anului trecut, cei mai mari parteneri la export au fost China şi Irakul. Turcia şi Emiratele Arabe Unite erau principalii parteneri la import. Anul trecut, exporturile industriei petroliere, cea mai mare din economie, s-au prăbuşit cu 90%. În pofida sancţiunilor americane, China continuă să importe petrol din Iran, însă acest tip de comerţ este dificil de urmărit deoarece ambele state încearcă să ţină livrările cât mai departe de ochii lumii.
Deşi bogat în hifrocarburi, Iranul produce energie şi prin centrala nucleară de la Bushehr, construită cu tehnologie rusească. Centrala are un singur reactor, cu o capacitate de 1.000 MW (spre comparaţie, centrala de la Cernavodă are două reactoate cu o capacitate de 650 MW fiecare), şi a fost conectată la reţea în 2011 după lungi amânări, multiple piedici şi controverse. Mulţi experţi consideră unitatea ca fiind nesigură. Guvernul iranian are în plan construirea mai multor reactoare şi a derulat un program pentru îmbogăţirea uraniului. Uraniul îmbogăţit este combustibilul centralelor nucleare, dar poate fi folosit şi pentru dezvoltarea armelor nucleare „ din această cauza SUA au reimpus un embargo economic şi financiar asupra Iranului. Teheranul şi-a exprimat, de asemenea, intenţia de a construi submarine nucleare, care au o autonomie mult mai mare decât submarinele cu propulsie convenţională. Armata iraniană deţine mai multe tipuri de submarine, unele de concepţie iraniană. În plus, armata deţine rachete de croazieră - cunoscute ca Soumar „ dezvoltate local despre care spune că au o rază de acţiune de 2.500 de kilometri (ceea ce înseamnă că pot ajunge în Rusia, Africa, India şi Europa Centrală).
PIB-ul per capita al Iranului (un indicator al nivelului de trai într-o ţară), a atins maximul în 2012, susţinut de preţurile record ale petrolului. În acelaşi an, comunitatea internaţională a impus sancţiuni stricte asupra Iranului din cauza programului nuclear, ceea ce a declanşat o contracţie de peste 7% a PIB-ului şi a pus capăt unui şir de 23 de ani de creştere neîntreruptă a PIB per capita. Indicatorul a urcat de la doar 2.200 de dolari în 1989 la 8.000 de dolari în 2012.
