Iranul, trecut glorios, prezent în flăcări, viitor incert. Iranul ameninţa în urmă cu zece ani poziţia SUA de al treilea producător de ciment ca mărime din lume. Cum şi-a cimentat la propriu această ţară alianţele în Orientul Mijlociu

În urmă cu zece ani, Iranul îşi ci­menta la propriu relaţiile şi influenţa externă. Ţară muntoasă, cu multe regiuni pustii, Iranul are tot ce-i trebuie pentru a produce şi exporta ciment: calcar, argilă, gips, minereu de fier, zgură, vecini cu economia în reconstrucţie sau în dezvoltare etc.

În acele vremuri, cea mai com­plexă economie din zona Golfului Persic ocupa locul 4 în clasamentul mondial al producţiei de ciment, materie primă esenţială în con­struc­ţii. Cu cel mai rapid ritm de creştere a industriei de profil din lume, Iranul ameninţa atunci să depăşească SUA, care ocupau locul 3 la producţia de ciment.

Ascensiunea avea la bază în mare parte reconstrucţia Irakului, ţară care a trecut prin mai multe războaie. Din partea Teheranului, mesajul acestui parteneriat a fost: „Ceea ce războiul distruge noi reconstruim“. Ţinta directă erau SUA. Mesajul viza şi Fâşia Gaza, unde nevoia de spaţii de locuit era foarte mare.

Cimentul iranian destinat Fâşiei Gaza a fost şi subiectul unei mici situaţii de război, când un vapor cu 100 de containere cu ciment iranian a fost interceptat de comandouri navale israeliene. Tot sub pretextul reconstrucţiei Iranul a căutat să-şi „cimenteze“ şi relaţiile cu Siria lui Bashar al-Assad.

În anul 2000, înainte de revoltele Primăverii Arabe, guvernul iranian avea planuri de a construi o fabrică de ciment de 200 de milioane de dolari în Siria. Relaţiile pe bază de ciment au continuat.

În 2015, războiul civil a dege­nerat, guvernul lui Bashar al-Assad fiind pe cale să cadă, acesta fiind salvat de intervenţia militară a Rusiei. Cimentul iranian avea potenţialul de a pava revenirea dictatorului.

Având în vedere importanţa ci­mentului iranian în politicile externe, nu este de mirare că cea mai mare fabrică de ciment din Iran, Fars & Khuzestan, este condusă de o agenţie guvernamentală.

În 2015, Iranul exporta ciment în 24 de state, cel mai mare client fiind Irakul. Între timp, nevoia ţării de autosuficienţă a crescut din cauza sancţiunilor occidentale.

Capacitatea de producţie s-a majorat în 2025 la 90 de milioane de tone pe an (din care 60 de milioane de tone erau pentru consumul intern), dată de peste 70 de fabrici active, 85% din utilaje şi piese de schimb fiind fabricate în ţară, potrivit guvernului.

Urbanizarea a fost un factor de creştere. Un impediment pentru sector a devenit deficitul de energie cu care se confruntă întreaga ţară. La acesta s-a adăugat şi criza economică persistantă, din cauza căreia activitatea din construcţii s-a redus. Între timp, Iranul a coborât pe locul 7-8 mondial la producţia de ciment.