Iranul, trecut glorios, prezent în flăcări, viitor incert. De ce nu s-a prăbuşit economia Iranului?

Economia iraniană era în criză şi înainte de război. Moneda naţională, rialul, era practic fără valoare. Infla­ţia era supremă. Toate acestea au continuat în timpul războiului şi s-au agravat. Însă economia nu s-a prăbuşit.

Explicaţia stă în primul rând în faptul că Iranul este o economie mare şi complexă, atipică, închisă, cu grad ridicat de autosuficienţă şi deprinsă cu greul în zecile de ani de sancţiuni occidentale. Apoi, în timpul războiului, atacurile americane şi israeliene nu au vizat centrele indus­triale mari şi nu au urmărit să paralizeze economia.

Spre deosebire de unele econo­mii regionale, Iranul nu este doar o economie de consum. Are fundaţii industriale solide şi menţine capaci­tatea de producţie internă în sectoare cheie, inclusiv energie, oţel, ciment, produse petrochimice, produse far­ma­ceutice şi producţia alimentară.

De asemenea, în ciuda presiuni­lor semnificative, în timpul războiului reţeaua de distribuţie internă a ţării a continuat să funcţioneze.

Împreună, aceşti factori au îm­pie­dicat ca şocul să se transforme într-un colaps structural. Fiecare fa­brică care a continuat să funcţioneze sub presiune a con­tri­buit la securi­tatea naţională.

Recen­tul conflict a demonstrat că producţia internă nu mai este doar o problemă de creştere economică - este o componentă a puterii şi securităţii naţionale.

O ţară incapabilă să îşi satisfacă nevoile de bază din interior în timpul unei crize riscă să transforme de­pendenţa externă în cea mai mare vulnerabilitate a sa.

O altă lecţie evidenţiată de răz­boi este importanţa sectorului privat. Guvernul singur nu poate suporta întreaga povară a unei economii orientate spre apărare.

O vastă reţea de producători, contractori industriali, companii de transport, firme de tehnologie şi întreprinderi mici şi mijlocii contri­buie la rezistenţa economică.

Cu cât această reţea devine mai agilă şi mai capabilă, cu atât econo­mia va fi mai puternică în perioadele de criză. Din acest motiv, mulţi experţi susţin că consolidarea partici­pării sectorului privat în industriile strategice ar trebui să devină o prioritate naţională.

Puterea de apărare nu se con­stru­ieşte doar cu baze militare. O parte semnificativă a acesteia este creată în fabrici, centre industriale, porturi, rafinării şi reţele logistice.

Iranul are fundaţii industriale solide şi menţine capaci­tatea de producţie internă în sectoare cheie, inclusiv energie, oţel, ciment, produse petrochimice, produse far­ma­ceutice şi producţia alimentară.