Iranul, trecut glorios, prezent în flăcări, viitor incert. Istoria industriei IT din Iran începe în 1962 cu un computer american. Istoria IT-ului românesc începe în 1953 cu un computer românesc

Cu o industrie a petro­lului în expansiune şi din ce în ce mai importantă pentru eco­nomie, în anii ’60 Compania Naţională de Petrol a Iranului şi-a dat seama că are nevoie de computere.

Primul, un IBM-1620, a fost achiziţionat şi instalat în 1962 pentru a ţine evidenţa producţiei de ţiţei. A­cesta a fost de fapt primul computer al Iranului, un aparat ameri­can venit la pachet cu software aferent. Au urmat încă două un an mai târziu.

A fost începutul unei lungi aven­turi iraniene cu instru­mentele de calcul complexe. Iranul, forţat de sancţiunile americane, care i-au restric­ţionat accesul la pieţele inter­naţionale, şi-a construit o industrie proprie a computerelor, concentrată în jurul marilor centre universitare, dintre care în evidenţă iese Tehe­ranul. Ţara nu produce tehnologie de top, ca SUA şi China.

Însă are companii care furni­zează piese şi componente specifice made in Iran pentru computere. Iran Electronics Industries, de exemplu, fabrică plăci de bază. Altele produc monitoare, carcase şi surse.

Iranul ajunsese ca în 1972 să aibă peste 100 de computere instalate, inclusiv două din revoluţionarele IBM System/370. În acel an, impor­turile de computere s-au dus la 6,5 milioane de dolari.

În 1977, numărul de unităţi instalate a crescut la 600, dintre care 30 erau IBM 370. Iran devenise o piaţă apetisantă pentru companiile occidentale de profil, precum IBM şi Electronic Data Systems, în special americane. Tot companii americane livrau Iranului şi software.

Spre comparaţie, România a fost printre primele ţări din regiune care şi-au produs propriile calculatoare. Primul calculator electronic, CIFA-1, a fost proiectat în 1953 la Institutul de Fizică Atomică (IFA).

În 1961 a apărut primul cal­culator universitar românesc, MECIPT-1. Avea 30 de km de fire. Au urmat şi alte modele. Aceasta nu înseamnă că nu exista colaborare cu companii occidentale.

Primele computere IBM de top importate oficial în România au fost cele din familia IBM System/360, aduse la sfârşitul anilor ’60 şi înce­putul anilor ’70. Modele străine au stat la baza proiectării unor versiuni autohtone, sub licenţă.

Se estimează că în 1972 România avea instalate până la 120 de compu­tere, adică pe undeva pe la nivelul Iranului, poate un pic mai sus. Dar anul 1972 a fost unul istoric pentru industria de profil românească.

Atunci şi-a început oficial producţia Fabrica de Calculatoare Electronice Bucureşti. În 1989, anul Revoluţiei, industria IT din România avea peste 100.000 de profesionişti. După Revoluţie, în câţiva ani, numărul de angajaţi a scăzut de 10 ori.

În Iran, în 1979 circa 100 de firme vestice de calculatoare aveau afaceri. În acel an, importurile de echipament de calcul au fost de 30 de milioane de dolari, două treimi venind din SUA, potrivit datelor oficiale. Experţii spun că cifra este exagerată, dar arată totuşi o evoluţie.

În 1979, importurile s-au dus la 52 de milioane de dolari, dar nevoile s-au schimbat. Guvernul şi afacerile aveau nevoie de propriile computere, aşa că modelul de business din domeniu a trecut de la închiriere la vânzare.

În 1979 a venit Revoluţia Islamică, iar strategia economică a Iranului s-a schimbat. Şahul pro-occidental a fost înlocuit cu un regim religios anti-occident şi mai ales anti-SUA. Însă atunci deveniseră deja disponibile în număr mare computerele personale.

Între timp, Iranul începuse să dezvolte instrumente de calcul autohtone. Primele componente persane, autohtone, pentru computere au fost fabricate în 1975, acestea fiind reprezentate de terminale.

Industria locală a fost impulsionată de faptul că Iranul avea nevoie de computere cu software şi hardware adaptate specificului alfabetului persan. Iran este al doilea stat din Orientul Mijlociu care s-a conectat la Internet.