Business Internaţional

Irina Begu are o altă adversară în primul tur la Australian Open. Bogdan şi Cristian debutează luni

Irina Begu are o altă adversară în primul tur la...

Autor: Rafael Hekman

15.01.2023, 17:31 33

Primul Grand Slam de tenis al anului debutează duminică noaptea la Melbourne, având la start cinci sportive din România. Cea mai bine clasată, în absenţa Simonei Halep, este Irina Begu, care trebuia să debuteze în compania chinezoaicei Saisai Zheng. Aceasta însă s-a retras.

Saisai Zheng nu a mai jucat în circuit din 2021 şi nici măcar nu mai avea o clasificare în circuitul WTA. Duminică, organizatorii au anunţat că aceasta s-a retras din competiţie şi va fi înlocuită de americanca de 21 de ani Elizabeth Mandlik (129 WTA), aflată la prima sa prezenţă la un Grand Slam.

Meciul Irinei Begu are loc marţi dimineaţa, nu mai devreme de ora 7.30.

Primele românce care debutează la Australian Open sunt Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan.

Cristian (143 WTA) va juca primul meci de la Australian Open, în compania favoritei numărul 3, americana Jessica Pegula, pe care nu a mai întâlnit-o în circuit. Partida se joacă duminică noaptea, de la ora 2.00 (ora României), pe Margaret Court Arena.

Ana Bogdan (61 WTA) o are ca adversraă în turul inaugural pe maghiara Anna Bondar (79 WTA), pe care a învins-o în singura întâlnire din circuit, în aprilie 2019, la Istanbul. Meciul se joacă luni dimineaţa, cel mai devreme de la ora 5.30, ora României

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO