Business Internaţional

Ironia anului pe burse: După masacrul din Orlando, unde au fost împuşcaţi mortal peste 50 de oameni, acţiunile companiilor care produc armament au explodat

Ironia anului pe burse: După masacrul din Orlando, unde...

Autor: Lorena Cornea

13.06.2016, 18:05 501

Acţiunile  principalilor  producători de arme au crescut în şedinţa de tranzacţionare de luni, la numai o zi după cel mai mare masacru din istoria Statelor Unite.

Valoarea acţiunilor companiei Smith & Wesson a crescut cu 11%,  în timp ce Sturm, Ruger & Company au înegistrat şi ei o creştere de 8%.

Cel puţin 50 de oameni au murit la un club din Orlando, Florida duminică noaptea, când Omar Mateen, un afghan de origine americană, a deschis focul în mulţime.

Acţiunile producătorilor de arme au crescut radical şi când a fost vorba de alte atacuri armate, care au readus în discuţie severizarea regulilor cu privire la portul de armă.

Preşedintele Barack Obama şi Hillary Clinton, canditata democrată la preşedinţia Statelor Unite, au făcut apel la o legislaţie mai strictă în privinţa armelor de foc.

Chiar în timpul unor astfel de apeluri ale Casei Albe pentru a înaspri legile, producătorii de arme au anunţat că cererea de arme a crescut. Cumpărătorii de arme sunt îngrijoraţi că în viitor armele vor fi mai greu de procurat cu o legislaţie mai strictă.

Masacrul din Orlando a fost ”doar un alt memento despre cât de uşor este pentru un om de rând să obţină o armp de foc, o armă care le dă puterea de a omorî oameni în orice circumstanţ: la şcoală, într-un lăcaş de cult, la cinematograf, sau într-un club”, a spus Obama dumincă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO