Business Internaţional

Islanda s-a ridicat din nou pe propriile picioare, deşi a fost sfâşiată de criză

Islanda s-a ridicat din nou pe propriile picioare, deşi a fost sfâşiată de crizăIslanda s-a ridicat din nou pe propriile picioare, deşi a fost sfâşiată de criză

Foto Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

11.07.2011, 00:03 1483

Islanda a reuşit să se repună pe picioare în timp record deşi afost cea mai afectată ţară de criza financiară izbucnită în 2008,iar cele mai mari bănci ale ţării au intrat în faliment.

Banca centrală islandeză a reuşit să stabi­lizeze monedanaţională şi să aducă sub control inflaţia, iar Islanda a revenitpe pieţele financiare internaţionale, unde a împrumutat un miliardde dolari pentru cinci ani la o dobândă de numai 4,95%, scrie TheWall Street Journal.

Economia se confruntă în continuare cu câteva probleme, precumrata ridicată a şoma­jului, de 7,8% comparativ cu 2% înainteacrizei, şi inflaţia rapidă. Islanda, care a supravieţuit prinpreluarea sucursalelor locale ale băncilor sale, i-a lăsat peinvestitori să se lupte ca să îşi recupereze măcar o parte din cele85 mld. dolari împrumu­tate creditorilor. O scădere de 80% acoroanei islandeze faţă de euro pe pieţele externe a ajutateconomia pentru că a transformat deficitul comercial în excedent,în timp ce guvernul a redus puternic cheltuielile bugetare.

Guvernul islandez nu a avut altă soluţie decât să lase băncilesă intre în faliment pentru că sectorul bancar al ţării ajunsese lao mărime de zece ori mai mare decât economia. "Ar trebui să lăsămbăncile să dea faliment, iar aceasta a fost o soluţie bună.Sistemul bancar s-a prăbuşit, dar motoarele economice au rămasintacte", a spus fostul premier islandez Geir Haarde.

Criza le-a făcut însă viaţa mai grea islan­de­zilor. În 2009venitul disponibil al populaţiei a scă­zut cu 18% ca urmare adeprecierii coroanei care a făcut ca preţurile să crească cuaproape 20%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO