Premierul italian Giorgia Meloni a anunţat recent un acord cu Albania şi Emiratele Arabe Unite pentru construirea unui cablu electric submarin care să conecteze Tirana şi Roma, relatează Euractiv.
Meloni a subliniat ambiţia ţării sale de a se poziţiona drept un hub energetic strategic care să lege Europa de Africa.
Investiţiile se vor ridica la aproximativ 1 miliard de euro, a precizat premierul Albaniei, Edi Rama, adăugând că se aşteaptă ca infrastructura să devină operaţională în decurs de trei ani.
Albania îşi produce aproape 100% din energie printr-un parc de hidrocentrale. Totuşi, ţara nu poate stoca hidroenergia produsă în principal în timpul verii şi primăverii şi o exportă către ţările vecine. În lunile de iarnă când consumul atinge un vârf, ţara este nevoită să cumpere energie, de obicei bazată pe combustibili fosili.
În urmă cu câţiva ani, se vorbea de un tsunami de proiecte hidro în Albania. În ultima vreme însă acestea au devenit din ce în ce mai controversate.
Guvernul albanez a decis cu cinci ani în urmă să construiască trei hidrocentrale pe cursul principal al râului Vjosa pentru a genera electricitate, potrivit Telegrafi.com.
Unele hidrocentrale sunt o sursă ieftină de electricitate ce ajută la reducerea dependenţei de combustibili fosili. Totuşi, unele studii recente pun sub semnul întrebării valoarea hidroenergiei în lupta împotriva încălzirii globale. Critici ca EcoAlbania spun că beneficiile hidrocentralelor sunt supraestimate prin prisma distrugerilor pe care acestea le pot provoca.
Acestea din urmă au fost cauza principală pentru care multe astfel de proiecte au fost suspendate în Albania.
În 2018, Curtea Administrativă din Tirana a susţinut decizia ministerului infrastructurii şi energiei de anulare a proiectelor HP Bigas dhe Veleshnje Energy privind construirea a două hidrocentrale în Canionul Osumi, o atracţie turistică majoră, conform balkanenergynews.com.
Proiectele respective erau puternic controversate, şi nu numai prin prisma impactului lor asupra mediului.
În 2021, lucrările de construire a două hidrocentrale în municipalitatea Tropoja au fost suspendate în urma unui proces lansat de locuitorii de acolo cu privire la impactul negativ asupra mediului al proiectelor, scrie Balkan Insight.
În 2023, activiştii de mediu au contestat în justiţie proiectul Skavica din acelaşi domeniu.
Schimbările climatice au de asemenea un impact negativ asupra producţiei de hidroenergie din cauza scăderii nivelului de precipitaţii. Cererea anuală de energie din Albania este aşteptată să urce cu 77% până în 2030, iar producţia de electricitate din marile hidrocentrale să scadă cu aproximativ 15-20%, notează Euractiv.