Iukos a anuntat ca detine informatii potrivit carora statul intentioneaza sa vanda direct, pina la 30 iulie, la un pret subevaluat, principala unitate de productie a grupului petrolier, actiune pe care o considera "o violare a legii".
"Potrivit informatiilor pe care le detinem, autoritatile au evaluat Yuganskneftegaz la 1,75 miliarde de dolari, desi numai rezervele sale valoreaza 30,4 miliarde de dolari", arata intr-un comunicat grupul Iukos, citat de Reuters.
Intr-o declaratie care a socat o piata care sperase totusi in salvarea Iukos de la faliment, ministrul de justitie a mentionat ca unitatea de productie din Siberia este luata in vizor spre a fi vanduta, numai aceasta divizie producand 60% din totalul petrolului Iukos. "Dupa evaluare, participatia din Yuganskneftegaz va fi data in vanzare prin intermediul unei organizatii speciale", a declarat ministrul odata cu anuntul conform caruia curtea martiala a inghetat actiunile tuturor unitatilor de productie Iukos. Cu toate acestea, declaratia nu precizeaza clar daca vanzarea Yuganskneftegaz se va produce integral sau partial.
Fondul proprietatii federale, care va fi insarcinat legal cu vanzarea, a spus ca nu se urmareste neaparat o vanzare rapida. "E putin probabil sa realizam acest lucru in mai putin de o luna", a afirmat purtatorul de cuvant Vladimir Zelentsov. Anuntul intervine la o luna dupa ce presedintele Putin a spus ca autoritatile nu au interesul "de a falimenta o companie ca Iukos". Totusi, daca Yuganskneftegaz este smulsa din cadrul petrolierului Iukos, guvernul ar putea sfarsi prin preluarea activelor companiei, pastrand astfel promisiunea lui Putin de a o feri de faliment.
Analistii sunt de parere ca urmatorul pas in evolutia lucrurilor este anuntarea pretului la care va avea loc vanzarea, dar unii previzioneaza cu pesimism preturi nerezonabile. Ei invoca maniera guvernului de a evalua companiile petroliere dar si standardele contabile rusesti.
Vanzarea Iukos reprezinta, in acelasi timp, o lovitura de knockout pentru Iukos si actionarii sai cheie, care s-au cofruntat cu probleme serioase de la arestarea cu un an in urma a lui Platon Lebedev, unul dintre conducatorii grupului.
Autoritatile ruse au stabilit ca Iukos datoreaza statului circa 3,4 miliarde de dolari, suma ce reprezinta impozite neplatite in anul 2000. Obligatiile companiei catre Fisc ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari, daca se iau in calcul si restantele din perioada 2001-2003.
Analistii interpreteaza informatia ca pe un semnal ca sansele pentru ajungerea la o intelegere intre stat si principalul actionar, Mihail Hodorkovski, sint tot mai reduse.
De asemenea, ei se asteapta ca grupul sa fie vindut pe bucati, la preturi sub valoarea lor reala.
Adam Landis, analist la Rennaissance Capital, a evaluat Yuganskneftegaz la aproape 12 miliarde de dolari.
Probabil ca Surgutneftegas si Gazprom vor fi principalii beneficiari de pe urma dezmembrarii Iukos, a declarat Paul Collison, analist la Brunswick UBS.
"Ideea este ca cumparatorul va fi cel caruia i se va spune sa cumpere", considera Valery Nesterov, analist la Troika Dialog.
Stephen O'Sullivan, analist la UFG, considera ca Iukos poate achita datoria aferenta exercitiului fiscal 2000, deoarece s-a oferit sa plateasca 1,3 miliarde de dolari, la care se pot adauga actiunile detinute la Sibneft, care valoreaza 2,5-3 miliarde de dolari.
andreea.paun@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels