Business Internaţional

Cu Janet Yellen la şefia Trezoreriei SUA, preşedintele ales Joe Biden ar avea în echipa sa unul dintre cei mai buni experţi economici şi financiari din lume, un îmblânzitor al pieţelor şi o legătură sigură cu cea mai puternică bancă centrală

Janet Yellen pe când era preşedinta Rezervei Federale, alături de preşedintele de atunci al SUA Barack Obama.

Janet Yellen pe când era preşedinta Rezervei Federale, alături de preşedintele de atunci al SUA Barack Obama.

Autor: Bogdan Cojocaru

25.11.2020, 00:07 699

Dacă senatorii americani o acceptă pe Janet Yellen la şefia Trezoreriei SUA, echivalentul american al ministerului de finanţe, preşedintele ales Joe Biden va avea ca locotenent un partener apropiat, un om cu experienţa crizelor economice şi a politicilor monetare ale băncii centrale şi un cunoscător al capriciilor pieţelor financiare.

Visul oricărui premier sau şef de guvern este de a avea la conducerea băncii centrale un aliat. Premierul Ungariei Viktor Orban îl are ca guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei pe Gyorgy Matolcsy, care i-a fost ministru al economiei şi care aproape că i-a jurat credinţă în tot ceea ce înseamnă politică economică. În Turcia, „sultanul“ Erdogan a ajuns să schimbe şi să numească guvernatori în funcţie de cât de receptivi sunt la ordinele sale. În SUA, însă, independenţa băncii centrale de guvern este bine delimitată, deşi preşedintele Donald Trump a încercat să treacă peste limite.

Cu Yellen la şefia Trezoreriei, Biden nu va avea o pârghie directă prin care să influenţeze deciziile băncii centrale, însă va avea în echipa sa un expert în politică monetară, în economie, pieţe şi finanţe care a condus timp de patru ani cea mai puternică şi influentă bancă centrală a lumii.

Yellen, care a ghidat Fed timp de patru ani, ar lucra îndeaproape cu urmaşul ei, actualul preşedinte al Rezervei Federale Jerome Powell, cu care este pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte atenţia specială acordată de instituţie sănătăţii pieţei muncii şi care i-a fost subaltern. Conuştinţele sale despre modul în care funcţionează Fed şi relaţiile pe care le are la această instituţie vor fi vitale pentru viitoarea administraţie.

Yellen are experienţa crizelor severe şi ar veni la conducerea Trezoreriei în vremuri de criză severă. A fost membru în comitetul de politică monetară al Fed în timpul turbulenţelor financiare din 2008-2009 care aproape că au culcat la pământ sistemul bancar, a devenit preşedinta Fed în 2014, când economia era încă în convalescenţă după devastatoarea recesiune globală.

La cârma Fed, Yellen a ajutat la supravegherea expansiunii economice din timpul administraţiei Obama, dar a fost criticată pentru că a încurajat creşterea dobânzilor în cel de-al doilea mandat al acestuia. Unii economişti consideră că scumpirea creditării a frânat cererea înainte ca economia să-şi fi revenit complet.

În anii 1990, în timpul crizei financiare din Asia, Yellen a fost principalul consilier economic al preşedintelui Bill Clinton, aminteşte Associated Press. Mandatul lui Yellen la conducerea Fed a expirat în 2018, iar Trump a luat în considerare renumirea ei. Însă unele personaje din echipa economică a preşedintelui au simţit că aceasta nu îmbrăţişează politica de dereglementare a şefului statului, astfel că în locui ei a fost numit veteranul Jerome Powell.

Într-un interviu din august 2017, Yellen a cerut autorităţilor de reglementare să stea vigilente şi să urmărească cu atenţie riscurile din sistemul financiar. Ca mulţi alţi membri ai viitoarei echipe Biden, Yellen are legături de durată şi este îndrăgită de democraţi. Mai mult decât atât, Yellen este respectată de mulţi republicani, adică de opoziţie, este acceptată de Wall Street şi adeptă a abordărilor fără surprize aşteptate de la noul preşedinte al SUA, scrie Politico.

Pe lângă mandatele la instituţii de top ale statului, ea a lucrat şi ca economist la think tankul de centru stânga Brookings Institution. Iar acum, Yellen a fost alesă să conducă Trezoreria şi finanţele SUA când ţara se zvârcoleşte în ghearele pandemiei de Covid-19, notează The Washington Post.

Creşterea numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 intensifică nesiguranţa companiilor şi oamenilor de rând şi măreşte riscul ca economia să sufere o recesiune dublă. Viitorul şef al Trezoreriei va lucra îndeaproape cu Powell la răspunsul economic pe care autorităţile îl vor da noului val al pandemiei. Acesta ar putea include recalibrarea facilităţilor de urgenţă lansate de Fed şi guvern la începutul crizei - programe despre care actualul secretar al Trezoreriei Steven Mnuchin a spus că se vor închide la sfârşitul acestui an.

Poziţia de top de la Trezorerie revine cel mai adesea unor personaje - până acum numai bărbaţi - cu o experienţă corporate solidă şi bine cunoscute pe scena internaţională. Yellen ar deveni prima persoană care a trecut prin poziţiile de top de la Trezorerie, Fed şi Consiliul Sfătuitorilor Economici ai Casei Albe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO