• Leu / EUR5.0897
  • Leu / GBP5.8278
  • Leu / USD4.3711
Business Internaţional

Javier Milei are aliaţi puternici: secretarul Trezoreriei Americane spune că „toate opţiunile sunt pe masă”, americanii fiind dispuşi să cumpere obligaţiuni argentiniene şi să sprijine pesoul, în timp ce ţara se confruntă cu noi presiuni din partea investitorilor internaţionali

Javier Milei are aliaţi puternici: secretarul...

Autor: Valeriu Dănilă

22.09.2025, 17:02 218

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că „toate opţiunile sunt pe masă” pentru ca administraţia Trump să sprijine Argentina, aflată în mijlocul unei perioade de volatilitate pe pieţele financiare, oferindu-i o gură de oxigen pentru preşedintele libertarian Javier Milei, notează FT.

Într-un mesaj pe platforma X, Bessent a menţionat că asistenţa financiară ar putea include achiziţii ale monedei argentiniene sau ale datoriei suverane printr-un fond aflat sub controlul Trezoreriei americane.

Milei, un apropiat al lui Donald Trump, încearcă să limiteze deprecierea peso-ului şi scăderea activelor după rezultatele slabe obţinute în alegerile locale, care au zguduit încrederea investitorilor.

Cei doi, Milei şi Bessent, urmează să se întâlnească marţi la New York împreună cu Trump.

Bessent a descris Argentina drept „un aliat sistemic important al SUA în America Latină” şi a subliniat că Trezoreria este pregătită să facă „tot ce este necesar, în limitele mandatului său, pentru a sprijini stabilizarea”.

Printre opţiuni se numără linii de swap valutar, achiziţii directe de monedă şi cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale denominate în dolari americani prin Exchange Stabilization Fund (Fondul de Stabilizare a Schimburilor).

Acest fond, creat în 1934 şi administrat direct de Secretarul Trezoreriei, dispune de active în valoare de 211 miliarde de dolari şi oferă o marjă largă de discreţie pentru intervenţii pe pieţele valutare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0897
Diferență: -0,0039
Ieri: 5.0899
Azi: 4.3711
Diferență: 0,1076
Ieri: 4.3664
Azi: 5.8278
Diferență: 0,134
Ieri: 5.8200
Azi: 5.4198
Diferență: -0,265
Ieri: 5.4342