Business Internaţional

Jeff Bezos spune că Blue Origin a vândut bilete pentru următoarele zboruri ale New Shepard în valoare de 100 de milioane de dolari, la o zi după ce fondatorul Amazon a călătorit în spaţiu

Jeff Bezos spune că Blue Origin a vândut bilete pentru următoarele zboruri ale New Shepard în valoare de 100 de milioane de dolari, la o zi după ce fondatorul Amazon a călătorit în spaţiu

Fondatorul Amazon şi Blue Origin Jeff Bezos

Autor: Eduard Ivanovici

21.07.2021, 16:50 925

Fostul CEO Amazon Jeff Bezos a devenit marţi al doilea miliardar care a călătorit în spaţiu prin intermediul companiei pe care a fondat-o, zburând la bordul rachetei Blue Origin „New Shepard”.

Blue Origin a deschis vânzările de bilete în dimineaţa de dinaintea zborului efectuat de Bezos, miliardarul declarând în conferinţa de presă de după zbor că firma se apropie deja de „100 de milioane de dolari în ceea ce priveşte vânzările de bilete”, notează Business Insider.

Încă nu este clar dacă Blue Origin a vândut sau nu bilete înainte de deschiderea oficială de marţi, 20 iulie.

„Cererea este foarte, foarte ridicată. Vom construi mai multe propulsoare pentru a zbura mai eficient, lucrând între timp la aspectele operaţionale ale companiei”, a declarat cel mai bogat om din lume.

Bezos şi Blue Origin nu au dezvăluit preţurile locurilor din interiorul navei, care a călătorit la aproximativ 100 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului.

Totuşi, un loc la bordul New Shepard a fost vândut în cadrul unei licitaţii pentru 28 de milioane de dolari, însă câştigătorul a renunţat la oportunitate din cauza unor „conflicte privind planificarea evenimentului”. Locul său a fost ocupat de olandezul Oliver Daeman, care – la 18 ani – a devenit cea mai tânără persoană care a călătorit vreodată în afara Terrei.

Ce înseamnă zborul lui Richard Branson pentru viitorul turismului spaţial

Un bilet către spaţiul cosmic costă 250.000 în cadrul Virgin Galactic, preţ care include şi echipamentul necesar misiunii. Fondatorul companiei, Richard Branson, a călătorit în afara Pământului pe 11 iulie.

 
AFACERI DE LA ZERO