Business Internaţional

Jeff Bezos susţine proiectul lui Joe Biden: Cel mai bogat om din lume este de acord cu creşterea taxelor pentru companii

Jeff Bezos susţine proiectul lui Joe Biden: Cel mai...

Autor: Dorin Oancea

07.04.2021, 08:00 93

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat on din lume, a declarat că sprijină creşterea taxelor pentru companiile americane, relatează BBC.

Comentariile vin în condiţiile în care preşedintele american Joe Biden ia în calcul creşterea taxelor pentru companii de la 21% la 28%.

Creşterea ar contribui la planul masiv de cheltuieli pentru modernizarea drumurilor, porturilor, conductelor de apă şi internetului din America.

În discursul său, Biden a ales Amazon ca un exemplu de companie care plăteşte prea puţin.

Bezos a declarat că Amazon a susţinut „concentrarea pe infrastructură” a lui Biden şi a cerut democraţilor şi republicanilor să „lucreze împreună” şi să ajungă la un compromis.

"Recunoaştem că această investiţie va necesita concesii din partea tutror părţilor - atât în ​​ceea ce priveşte specificul a ceea ce este inclus, cât şi modul în care se plăteşte (susţinem o creştere a ratei impozitului pe profit)", a spus Bezos într-un comunicat.

Amazon se diferenţiază astfel de poziţia republicanilor şi a grupurilor de lobby de top, care s-au pronunţat deja împotriva creşterii impozitelor, despre care susţin că ar afecta creşterea economică.

În declaraţia sa, Bezos nu a spus dacă Amazon va sprijini celelalte propuneri fiscale ale Casei Albe. Acestea vizează creşterea impozitelor asupra profiturilor obţinute de companiile americane în străinătate.

În 2020, Amazon a plătit o rată efectivă a impozitului pe venit de 9,4%, potrivit Institutului pentru impozitare şi politici economice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO