Business Internaţional

Jeffrey D. Sachs, profesor de economie: Schimbări profunde la nivel mondial generează tensiuni în creştere la nivel politic şi economic. Acestea trebuie înţelese pentru a fi gestionate pentru binele comun

Jeffrey D. Sachs

Jeffrey D. Sachs

Autor: Catalina Apostoiu

12.01.2023, 22:59 645

Asaltul asupra clădirilor gu­ver­namentale din Brazilia lansat în urma inaugurării preşedintelui Lula da Silva nu-l va opri pe noul preşe­din­te şi nici nu va avea efecte pe ter­men lung în SUA, unde manevrele similare ale lui Donald Trump au eşuat, scrie Jeffrey D. Sachs, profesor de economie, director al Centrului pentru Dezvoltare Sustenabilă de la Earth Institute al Universităţii din Columbia, într-o opinie publicată în La Repubblica.

Adevărata problemă, în opinia acestuia, nu constă în aceste tactici de asalt, ci are legătură cu schimbările profunde ce se produc la nivel mon­dial, schimbări care generează tensiuni în creştere pe plan politic şi economic. Aceste schimbări nu pot fi şi nu vor fi oprite prin astfel de tactici, scrie profesorul.

Adevărata provocare este de a înţelege aceste schimbări profunde pentru a le putea gestiona pentru bi­nele comun, consideră acesta.

Cele mai ample turbulenţe sunt de ordin politic. Nu mai suntem într-o lume condusă de SUA şi nici chiar într-una împărţită între SUA şi rivala acestora, China. Am păşit deja într-o lume multipolară, în care fie­care regi­une are propriile probleme şi rol în politica mondială. Nicio ţară sau regiune individual nu mai poate determina soarta altora. Este un me­diu complex şi agitat, în care nicio ţa­ră, regiune sau alianţă nu mai con­trolează restul, notează Jeffrey D. Sachs.

Gestionarea unei lumi multipo­lare este plină de dificultăţi. Avem nevoie urgentă de un dialog sporit cu alte ţări şi să trecem dincolo de pro­paganda simplistă a propriilor guver­ne. În vest, suntem bombardaţi zilnic cu poveşti oficiale ridicole, ma­jo­rita­tea avându-şi originile în Wa­shing­ton: Rusia este rău pur, China este cea mai mare ameninţare la adre­sa lumii, iar numai NATO ne poate sal­va, scrie profesorul.

Aceste poveşti naive sunt un ob­stacol major în calea soluţionării pro­blemelor la nivel mondial. Ele ne prind în moduri de gândire false, şi chiar în războaie care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată şi care trebuie o­prite prin negocieri, şi nu escaladare.

Când vom accepta realitatea u­nei lumi multipolare, vom fi în sfârşit capabili să soluţionăm problemele a căror rezolvare ne-a scăpat până acum, consideră Jeffrey D. Sachs.

Mai întâi, vom înţelege că alianţe militare ca NATO nu ne oferă răs­punsuri la provocările reale cu care ne confruntăm. Astfel de alianţe sunt de fapt un anacronism periculos, şi nu o sursă reală de securitate naţio­nală sau regională.

În mod similar, China nu reprezintă ameninţarea gravă înfăţişată în prezent de Vest. Ne vom rezolva problemele globale nu încercând să ţinem piept Chinei, ci cooperând şi da, rivalizând economic cu China, potrivit profesorului.

Marile provocări globale sunt altele, susţine acesta: catastrofele legate de mediu, inegalităţile în creştere din societăţile noastre şi avântul noilor tehnologii care pot perturba lumea dacă nu sunt controlate în mod adecvat.

Schimbările tehnologice reprezintă probabil cel mai profund driver al schimbărilor globale. Avem nevoie de noile tehnologii în faţa crizelor climatului, foametei, educaţiei şi sănătăţii, însă în acelaşi timp acestea ne provoacă suferinţă când nu sunt folosite în scopuri adecvate.

Confluenţa schimbărilor, perturbărilor şi riscurilor la nivel mondial este uimitoare. Soluţiile constau în înţelegere, cooperare şi soluţionarea problemelor, concluzionează profesorul.

În Europa de est, Jeffrey D. Sachs, este cunoscut mai ales pentru terapiile de şoc prescrise pentru trecerea de la economiile comuniste centralizate la economii de piaţă. În calitate de consilier al diferitelor guverne postcomuniste est-europene, el a promovat privatizri brutale şi măsuri de austeritate agresive.

Acum, aceste politici sunt recunoscute că au produs mai mult şoc decât terapie. În Rusia, privatizările rapide ale coloşilor de stat şi haosul economic rezultat au permis ridicarea la putere a oligarhilor de astăzi şi implicit a unor politicieni cum este Vladimir Putin.

Departe de celebritatea din anii 1990, Jeffrey D. Sachs a devenit un personaj controversat. Filantrop şi luptător contra sărăciei, a aplicat în Africa diferite măsuri pentru combaterea sărăciei, rezultatul fiind, spun criticii, agravarea problemei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO