Business Internaţional

Joe Biden nu mai are răbdare: Preşedintele american insistă pentru aprobarea rapidă în Congresul SUA a fondurilor suplimentare destinate Ucrainei

Joe Biden nu mai are răbdare: Preşedintele american...

Autor: Mihai Draghici

04.05.2022, 09:30 38

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut marţi Congresului de la Washington să aprobe rapid fondurile suplimentare de 33 de miliarde de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei în contextul războiului cu Rusia.

Joseph Biden a cerut deja săptămâna trecută Congresului fonduri suplimentare de 33 de miliarde de dolari pentru asistenţă militară, financiară şi umanitară destinată Ucrainei.

"Îndemn Congresul să aprobe rapid aceste fonduri, pentru a ajuta Ucraina să continue să aibă succes împotriva agresiunii ruse", a declarat Joseph Biden, marţi după-amiază, în cursul unei vizite la o fabrică de armament a companiei Lockheed Martin din Troy, statul Alabama, unde sunt produse rachete antitanc Javelin.

Oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au atras atenţia că războiul din Ucraina ar mai putea dura câteva luni sau chiar mai mult.

"Această luptă nu va fi ieftină, dar cedarea în faţa agresiunii va fi chiar mai costisitoare", a insistat preşedintele SUA, citat de publicaţia The Hill.

Statele Unite au transferat deja 5.500 de rachete Javelin Ucrainei, de la începutul intervenţiei militare ruse. Planul de 33 de miliarde de dolari conţine 20,4 miliarde de dolari pentru asistenţă militară şi în materie de securitate. Sunt prevăzute fonduri de 8,5 miliarde de dolari pentru asistenţă economică directă destinată Administraţiei de la Kiev. De asemenea, sunt prevăzute fonduri pentru intensificarea eforturilor SUA de a consolida securitatea Europei, în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO