Business Internaţional

Johnson & Johnson: A doua doză a vaccinului măreşte nivelul de protecţie împotriva formelor moderate şi severe de Covid la 94%

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

21.09.2021, 17:45 6305

Gigantul american Johnson & Johnson a declarat marţi că a doua doză a vaccinului anti-Covid-19 pe care l-a dezvoltat a obţinut o eficienţă de 94% împotriva cazurilor moderate şi severe în Statele Unite, notează Reuters.

Iniţial, serul J&J era administrat într-o singură doză, prin comparaţie cu Pfizer/BioNTech şi Moderna, rata de protecţie ajungând la 70% în acest caz.

Datele vor ajuta compania să convingă autorităţile americane cu privire la administrarea unei doze suplimentare în rândul populaţiei, pe măsură ce J&J încearcă să dovedească durabilitatea unui vaccin în doză unică, în contextul eforturilor de controlare a pandemiei.

Preşedintele Joe Biden a subliniat în mai multe rânduri importanţa dozelor suplimentare, notând aici numărul tot mai mare de spitalizări cauzate de contagioasa variantă Delta.

Compania a „generat dovezi conform cărora o nouă doză a vaccinului ar creşte protecţia împotriva Covid-19”, reiese dintr-o declaraţie a J&J.

Grupul farmaceutic susţine că o doză oferită la două luni după prima doză ar creşte de şase ori numărul de anticorpi. Totodată, administrarea la şase luni după prima doză creşte nivelul de anticorpi de douăsprezece ori.

Vaccinarea anti-Covid devine din ce în ce mai mult o condiţie de angajare în Statele Unite. Apar măsuri similare şi în Europa

Conform informaţiilor agregate de Worldometers, Statele Unite au raportat în ultimele două zile aproape 18.000 de infecţii şi circa 1.400 de decese cauzate de coronavirus, date care aduc aminte de cifrele înregistrate la începutul anului. Aproximativ 33 de milioane de americani s-au recuperat după ce au fost bolnavi de Covid-19.

Până acum, autorităţile din SUA au efectuat 386 de milioane de vaccinuri, suficient pentru 60,3% din populaţia ţării, potrivit Bloomberg.

Capitalizarea Johnson & Johnson (simbol bursier JNJ) este de circa 433 de miliarde de dolari. Acţiunile societăţii au crescut cu doar 5,2% de la începutul anului.

Cercetătorii americani nu întrezăresc sfârşitul crizei sanitare în viitorul apropiat, într-un moment marcat de redeschiderea economiilor şi depăşirea pragului de 4,5 milioane de decese

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO