Business Internaţional

Johnson & Johnson promite că profiturile din 2021 vor depăşi estimările analiştilor de pe Wall Street. Compania ţinteşte un vaccin ce nu trebuie administrat decât o singură dată

Johnson & Johnson promite că profiturile din 2021 vor...

Autor: Eduard Ivanovici

31.01.2021, 08:40 154

Compania farmaceutică Johnson & Johnson a declarat recent să profiturile din 2021 va depăşi estimările analiştilor de pe Wall Street şi a promis că va publica în curând datele obţinute în urma testelor clinice, în condiţiile în care gigantul american plănuieşte să dezvolte un vaccin care nu trebuie administrat decât o singură dată, scrie Reuters.

Autorităţile sanitare îşi pun din ce în ce mai mult speranţele în vaccinurile cu o singură doză pe măsură ce programele de imunizare din SUA şi UE depind aproape în totalitate de Moderna şi Pfizer/BioNTech.

Prin intermediul tehnologiei folosite de J&J, vaccinul poate rămâne stabil pentru cel puţin trei luni la temperaturi normale de refrigerare, aşa că nu are nevoie de condiţii speciale de transportare, precum serul creat de Pfizer şi BioNTech.

În prezent, vaccinul companiei este testat în Africa de Sud, Statele Unite şi Brazilia, iar rezultatele ar putea fi publicate în cursul săptămânii viitoare.

J&J estimează că preţul unei acţiuni va creşte anul acesta cu 9,4 până la 9,6 dolari, peste previziunile analiştilor de 8,99 dolari per acţiune. În T4/2020, compania a raportat un declin de 56,7% al profitului faţă de aceeaşi perioadă din anul precent.

Cu o capitalizare de 450 de miliarde de dolari, Johnson & Johnson ocupă locul 13 în topul celor mai valoroase companii din lume, peste Visa, JPMorgan, Procter & Gamble şi LVMH.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO