Business Internaţional

JPMorgan: Preţul record al bitcoin nu este sustenabil fără o volatilitate mai redusă

JPMorgan: Preţul record al bitcoin nu este sustenabil...

Autor: Alex Ciutacu

17.02.2021, 12:37 321

Preţul bitcoin aflat la peste 50.000 de dolari nu este sustenabil dacă volatilitatea violentă nu se domoleşte rapid, au notat analiştii JPMorgan, într-o notă citată de Reuters.

Cea mai cunoscută monedă digitală a spart pragul de 51.000 de dolari, miercuri, după ce trecut în viteză de pragul de 50.000 de dolari în ziua anterioară. Evoluţia a fost alimentată de mai multe semnale din piaţă, conform cărora bitcoin începe să fie acceptat de tot mai multe companii.

Volatilitatea bitcoin la trei luni se situează la 87% faţă de o volatilitate de 16% pe aur – un activ despre care entuziaştii bitcoin spun că va fi înlocuit de bitcoin – a notat gigantul american.

Valoarea tuturor monedelor bitcoin a crescut la 900 de miliarde de dolari de la 200 de miliarde de dolari în septembrie. Saltul de 700 de miliarde de dolari s-a bazat pe intrări de capital de doar 11 miliarde de dolari din partea investitorilor instituţionali care şi-au plasat banii în diferite trusturi şi instrumente futures.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO