A fost întotdeauna evident că nu va fi uşor să se ajungă la un acord asupra Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii, dar cu siguranţă va merita toate eforturile. Conform celei mai bune estimări aflate la dispoziţia Comisiei Europene, un acord bun ar duce la o creştere de cel puţin 0,5 % a PIB-ului din Europa, consecinţele fiind similare pentru SUA. Acest lucru înseamnă peste 500 de euro pe an pentru fiecare gospodărie şi sute de mii de locuri de muncă, afirmă comisarul UE pentru comerţ Karel De Gucht, într-un articol publicat în exclusivitate în România de ZF, prin amabilitatea Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
Deoarece a devenit clar la începutul anului că Uniunea Europeană şi Statele Unite erau pe punctul de a lansa negocieri pentru un acord de liber schimb, bineînţeles că aceste planuri au primit o atenţie deosebită. Numeroase persoane – grupuri ale căror interese vor fi afectate, activiăti de toate felurile şi, bineînţeles, politicieni – arată un interes foarte bine-venit vis-à-vis de acest proces.
Discuţia a variat între întrebări de ordin stratosferic („Va schimba acordul viitoarea situaţie geopolitică la nivel global?”) şi de ordin microscopic („Cum sunt afectaţi puii de găină?”). Între aceste extreme, am analizat minuţios impactul potenţial asupra tuturor aspectelor, de la diversitatea culturală la proprietatea intelectuală.
Avem nevoie de aceste discuţii. Adevărul este că Statele Unite nu reprezintă un partener comercial oarecare. Chiar şi în vremurile interesante pe care le trăim, SUA rămân cea mai puternică ţară din lume. De altfel, prietenii şi colegii noştri din America nu sunt cunoscuţi pentru timiditatea lor atunci când este vorba să-şi apere interesele, după cum o demonstrează încă o dată rapoartele recente din mass-media. În consecinţă, dacă nu avem o dezbatere deschisă şi sinceră cu privire la toate preocupările oamenilor, nu vom putea să îi liniştim în acest sens sau să ţinem cont de ele atunci când sunt justificate.
Cu toate acestea, dacă dorim să înregistrăm progrese, trebuie să fim capabili să facem mai multe lucruri în acelaşi timp sau, pentru a împrumuta o expresie americană, să mergem şi să mestecăm gumă în acelaşi timp. Trebuie să fim capabili să discutăm detaliile, având totodată în vedere imaginea de ansamblu. Pe scurt, trebuie să ne amintim de ce am început acest demers.
Şi motivele sunt clare: creştere economică şi leadership.
În primul rând creşterea economică. Acest acord va avea un puternic impact pozitiv asupra creşterii economice, atât pe continentul american, cât şi în Europa, un impact de care avem mare nevoie.
Conform celei mai bune estimări aflate la dispoziţia Comisiei, un acord bun ar duce la o creştere de cel puţin 0,5 % a PIB-ului din Europa, consecinţele fiind similare pentru SUA. Acest lucru înseamnă peste 500 de euro pe an pentru fiecare gospodărie şi sute de mii de locuri de muncă.
„Cel puţin“, deoarece aceste cifre nu iau în considerare faptul că deschiderea unei economii pentru comerţul internaţional şi pentru investiţii este de fapt un tip de reformă structurală. Noii rivali cu care întreprinderile trebuie să intre în concurenţă le forţează pe acestea din urmă să îşi amelioreze performanţele. Comerţul le ajută în acest scop, oferind un acces mai ieftin la materii prime, componente şi servicii importate. Din experienţa noastră, aceste efecte combinate pot aproape să dubleze impactul direct al eliminării barierelor din calea comerţului.
Asta nu e tot. Pe termen scurt ne putem aştepta la un câştig suplimentar, care nu este de ordin material: mai multă încredere. Un acord bun ar arăta că Europa şi Statele Unite sunt hotărâte să continue liberalizarea pe care au început-o atunci când au redactat Acordul General pentru Tarife şi Comerţ la Havana în 1948. Acest lucru va diminua îngrijorările întreprinderilor care au incertitudini cu privire la viitor. Acestea vor şti că niciuna dintre primele două puteri mondiale în domeniile comerţului şi investiţiilor nu se pregăteşte să folosească măsuri de protecţionism, în ciuda acestui context dificil din punct de vedere economic. Întreprinderile lipsite de aceste griji vor fi mai dispuse să ia deciziile de investiţii ambiţioase de care avem nevoie pentru redresarea economică.
În al doilea rând, leadershipul. Chiar dacă ţinem cont de toate meritele unui acord de liber schimb între Statele Unite şi Europa, nu se poate nega faptul următor: ca orice acord bilateral, el este a doua soluţie preferată. În domeniul schimburilor comerciale, idealul negociatorilor şi al economiştilor rămâne măsura îndrăzneaţă a liberalizării comerţului mondial prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Niciun acord bilateral nu poate debloca negocierile de la Doha, care reprezintă cea mai bună şansă pentru a atinge acest ideal.
Dar un acord bun între UE şi SUA ar fi mai eficace decât majoritatea acordurilor de liber schimb pentru a sprijini sănătatea pe termen lung a sistemului multilateral al schimburilor comerciale. Şi asta pentru că un asemenea acord ne oferă ocazia să experimentăm soluţii la probleme care afectează toate ţările implicate în comerţ şi pentru că aceste soluţii ar avea un impact considerabil, deoarece ele s-ar aplica în jumătate din economia mondială.
Asta înseamnă că, la momentul oportun, ele vor constitui o bază bună pentru discuţiile viitoare la nivel global. În cele din urmă, OMC are nevoie de un nou acord privind deschiderea pieţelor între puterile comerciale din est şi din sud, aflate în ascensiune, şi ţările din Vest, care sunt în prezent puterile comerciale dominante. Niciun acord bilateral nu se poate substitui acelor discuţii multilaterale, dar un acord bun între UE şi SUA ar reprezenta o contribuţie substanţială la acest proces, contribuţie susţinută de câteva miliarde de euro, ca dovezi empirice.
Desigur, se pune problema următoare: ce înseamnă un acord bun? Ce anume trebuie să realizăm în cadrul negocierilor pentru a obţine în realitate aceste câştiguri?
Aici încep dificultăţile, iată de ce este atât de important să rămânem concentraţi asupra obiectivului nostru.
Deoarece raporturile comerciale şi de investiţii transatlantice se derulează deja destul de bine, acest acord trebuie să fie mai mult decât un acord de liber schimb tradiţional, axat pe frontierele vamale. Bariere reale în calea comerţului şi a investiţiilor dintre UE şi SUA nu se află la suprafa?a vehiculului. Ele nu sunt zgârieturi pe uşi sau fisuri în parbriz. Repararea unor astfel de probleme minore nu va deschide pie?ele noastre şi nu va reprezenta un precedent pentru viitoarele acorduri la nivel mondial. Cosmetizarea vehiculului nu va convinge.
Acesta este motivul pentru care trebuie să umblăm la mecanica internă şi la angrenajele politicii publice – la normele, procesele şi procedurile care constituie ansamblul reglementărilor.
Barierele de reglementare pot bloca comerţul, pot să-l facă prea costisitor pentru a fi viabil, sau pot să acţioneze doar ca o frână asupra eficienţei economice globale. Obstacolele de acest tip vor sta pe viitor în calea relaţiilor comerciale mondiale.
Totuşi, reglementarea este un subiect complex şi sensibil din punct de vedere politic, din motive întemeiate. Reglementarea protejează cetăţenii de riscurile în materie de sănătate, siguranţă, mediu şi securitate financiară. Ea este rezultatul unor opţiuni politice adoptate în mod democratic şi care nu pot face obiectul unor negocieri.
De aceea, trebuie să fie clar că obiectivul nostru este să realizăm un reglaj fin al sistemului, nu să îl dezmembrăm. şi trebuie să facem acest lucru într-un mod deschis, transparent şi mai ales pragmatic. Pentru a continua metafora, dacă le putem demonstra autorităţilor de reglementare americane că o anumită componentă a reglementării europene îi poate ajuta să îşi atingă obiectivele strategice într-un mod mai eficient, ele vor fi gata s-o accepte, şi invers.
În fapt, această imagine este numai parţial metaforică, deoarece reglementarea în domeniul siguranţei automobilelor este unul dintre domeniile care se pretează acestui tip de activitate. Sistemele ambelor părţi produc rezultate foarte asemănătoare în ceea ce priveşte siguran?a, a?a că de să nu recunoaştem în mod oficial acest lucru, facilitând astfel schimburile comerciale? Acesta este tipul de cooperare în materie de reglementare pe care se vor concentra prezentele negocieri – nu himera unei abordări radicale, neo-liberale, a unei pieţe deschise pentru toţi.
Dacă putem ajunge la o înţelegere prin prisma acestor principii, desigur complexe, dar rezonabile – şi asupra altor aspecte importante, cum ar fi achiziţiile publice şi serviciile – vom putea spune că avem un acord bun, un acord care poate oferi creştere economică de care avem nevoie şi care va deschide calea către o nouă liberalizare a comerţului mondial.
Dar acest lucru va fi posibil doar dacă începem să lucrăm în mod concret în acest sens. Cu alte cuvinte, toate persoanele care pot contribui la succesul Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii trebuie să ia decizia de a face acest lucru.
Indiferent dacă vă număraţi banii în euro sau în dolari, lire sau coroane, realitatea este că în momentul de faţă avem nevoie de mai mulţi bani. Să nu scăpăm din vedere acest lucru.
Karel De Gucht este comisar european pentru comerţ, începând din februarie 2010. Împreună cu Ron Kirk, reprezentantul SUA pentru comerţ, a lucrat la un raport care recomanda lansarea negocierilor pentru un Parteneriat transatlantic pentru comerţ ?i investiţii, lansare anunţată de preşedintele SUA, Barack Obama, de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la 13 februarie 2013. Discuţiile au debutat la 8 iulie, la Washington DC.
Cetăţean belgian, de formaţie avocat şi de orientare liberală (Open-VLD), el a deţinut numeroase funcţii politice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Iniţial a fost ales deputat în Parlamentul European, la vârsta de 26 de ani, iar mai recent a deţinut atât funcţia de prim-ministru adjunct al Belgiei, cât şi cea de ministru al afacerilor externe al acestei ţări (2004-2009), devenind apoi pentru prima dată funcţionar al Comisiei Europene, în calitate de comisar pentru dezvoltare şi ajutor umanitar (2009-2010).
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.07.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
