Business Internaţional

Kassimatis. Cine este omul care datorează statului grec un miliard de euro şi a fost condamnat la 504 ani de închisoare

Kassimatis. Cine este omul care datorează statului grec un miliard de euro şi este condamnat la 504 ani de închisoare

Autor: Adrian Voicu

28.01.2012, 09:12 10426

Ministerul de finanţe al Greciei a prezentat în weekend o listă cu 4.000 de nume ale celor care au făcut evaziune fiscală, acuzându-i pe aceştia că au furat statul de 14,9 miliarde euro.

Lista este însă mult mai mare, guvernul luând decizia să îi numească doar pe cei care au făcut evaziune fiscală de peste 150.000 de euro.

Nikolas Kassimatis a ieşit în evidenţă, contabilul de 57 de ani datorând statului grec 952 de milioane de euro, fonduri pe care le-a delapidat folosindu-se de sistemul de audit din Grecia.

Publicaţia greacă iefimerida, citată de Business Insider, a anunţat că acesta a fost condamnat la 504 ani de închisoare după ce s-a dovedit că a fraudat statul.

Kassimatis a început fraudarea statului încă din 1993, când a pus bazele a mai multor firme fantomă pentru a cere statului returnarea de taxe.

Faptele de corupţie au ieşit la iveală încă din 2001, când oficialii greci au deschis anchete asupra mai multor oficiali din vămi şi ai fiscului. Oamenii de afaceri care s-au alăturat lui Kassimatis au fost de asemenea implicaţi în anchetă şi puşi sub acuzare.

Ca urmare a anchetelor, Kassimatis a fugit din ţară, autorităţile aflând din nou despre acesta doar în 2009, când el a fost arestat pentru o altă infracţiune.

Cu toate acestea, până atunci, Kassimatis şi-a schimbat înfăţişarea prin intermediul chirurgiei plastice.

O dată cu arestarea lui Kassimatis a ieşit însă la iveală şi cât de găunos este managementul guvernului grec. Oficialul care în momentul fraudelor a fost şeful biroului responsabil cu colectarea TVA-ului de care Kassimatis a profitat nu doar că a scăpat acuzaţiilor, ci chiar a fost promovat. Kassimatis a implicat în faptele sale de fraudă aproape 50 de agenţi fiscali.

În urma noilor investigaţii, fostul director al biroului a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Cu toate acestea, Kassimatis declară că mai sunt foarte multe persoane implicate în faptele sale de fraudă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO