Business Internaţional

La summit-ul G20, chinezii au ţinut în şah întreaga lume

Autor: Livadariu Andreea

20.02.2011, 23:55 43

Miniştrii de finanţe ai celor mai importante economii ale lumii,întruniţi la Paris în cadrul summit-ului G20, au căzut de acord cugreu asupra indicatorilor pe care îi vor urmări pentru a identificadezechilibrele din cadrul economiei mondiale. Acestor indicatori nule vor fi atribuite valori maxime ce nu trebuie depăşite, dar pebaza lor vor fi trasate propuneri pentru coordonarea politiciloreconomice, scrie agenţia de ştiri Thomson Reuters.

Cele mai multe probleme le-a pus China, care a reuşit să îiconvingă pe reprezentanţii celorlalte ţări să nu includă printreaceşti indicatori rezervele monetare şi cursul valutar. China esteţara cu cele mai mari rezerve valutare din lume, de peste 2.800mld. dolari, şi este acuzată de mai multe ţări, printre care şiSUA, că îşi menţine în mod artificial moneda devalorizată pentrua-şi ajuta exportatorii.

Ministrul francez de finanţe Christine Lagarde, care a prezidatsummit-ul, a declarat că deşi negocierile au fost ãsincere şiuneori tensionate", acordul la care s-a ajuns reprezintă un pasimportant în vederea unei mai bune coordonări a economiilor lumii,astfel încât o viitoare criză să poată fi evitată.

ãNu a fost simplu. Au fost, în mod clar, interese divergente,dar am reuşit să ajungem la un compromis asupra unui text, a căruiimplementare va fi solicitantă, dar va oferi echilibru economic", aspus Christine Lagarde.

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale alestatelor participante la discuţii au stabilit ca lista deindicatori să cuprindă datoria publică şi deficitele bugetare,capacitatea populaţiei de economisire şi gradul de îndatorare aacesteia, balanţa comercială şi alte componente ale balanţei deplăţi, precum fluxurile nete de investiţii.


Lumea, ţinută în şah de la Beijing


La masa negocierilor, China, o ţară sensibilă când se aduce îndiscuţie politica sa monetară, nu a făcut nicio concesie, astfel căpentru a ajunge la un consens, restul ţărilor au fost nevoite săfacă pe plac oficialilor de la Beijing scoţând de pe această listărezervele valutare şi cursul de schimb.

Acordul cuprinde, totuşi, un mecanism de luare în considerare aratelor de schimb, dar doar în contextul balanţelor de plăţi.Astfel, dobânzile pentru rezervele valutare ale Chinei nu vor filuate în considerare în calcularea balanţei contului curent, pebaza căreia se măsoară volumele comerciale şi de capital care intrăşi ies din ţară.

Aceasta a fost maniera în care ţările participante la summitulG20 au decis să ajungă la un compromis, deşi în repetate rânduri,SUA împreună cu alte state occidentale au reproşat Beijinguluifaptul că ar menţine yuanul subevaluat în mod artificial, cu scopulde a stimula exporturile. Efectul pe termen lung al acesteipolitici este acumularea de către gigantul asiatic a unei rezervemasive de monedă străină care ar pune în pericol echilibrul încadrul economiei mondiale.


Moneda chineză, motiv de îngrijorare în Vest


ãExistă un consens că marile economii, nu doar Europa, Japonia,SUA, ci şi cele emergente, trebuie să îşi lase ratele de schimb săfluctueze liber, în funcţie de condiţiile de pe piaţă", a declaratsecretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner. Cu toateacestea, China nu a cedat nici de această dată presiunilor de a-şilăsa cursul de schimb liber, pentru a nu pune în pericol excedentulcomercial, care îi oferă avantaje la nivel internaţional.

În timp ce ministrul francez de finanţe Christine Lagarde s-aarătat optimist cu privire la creşterea şanselor de preîntâmpinarea unei posibile crize economice prin implementarea acestorindicatori de coordonare a politicilor economice, analiştiieconomici rămân circumspecţi.

Liderii G20 trebuie acum să decidă cum vor folosi aceştiindicatori pentru a identifica, de exemplu, când un dezechilibrucomercial este o problemă, lucru pe care îl vor face până înaprilie. O întrebare rămasă fără răspund după acest summit este cese va întâmpla dacă un dezechilibru important este identificat.

Indicatorii G20


* Datoria publică

* Deficitul bugetar

* Capacitatea de economisire a populaţiei

* Gradul de îndatorare a populaţiei

* Balanţa comercială

* Fluxurile nete de investiţii

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO