Există două definiţii înşelătoare ale liberalismului. Prima este ideea americană că liberalismul înseamnă progresivism de stânga. A doua este ideea clasică potrivit căreia liberalismul înseamnă libertarianism de mic guvern.
Wooldridge foloseşte liberalismul în sensul britanic: o filosofie care a început ca libertarianism de mic guvern, dar a căpătat multe sensuri noi de-a lungul anilor.
Discuţiile privind criza liberalismului se concentrează de obicei asupra unor lucruri practice, dar Wooldrige sugerează o explicaţie mai amplă: liberalismul ca filosofie a fost „capturat“ de o elită tehnocrată-managerială-cosmopolitană.
O credinţă care a început ca o critică a structurii de putere existente este abuzată şi folosită ca instrument de una dintre cele mai puternice elite din istorie. Liberalismul a ajuns astfel opusul a ceea ce a constituit la origine.
Liberalismul ar trebui să menţină un echilibru delicat între patru seturi opuse de principii, însă elitele globale pun accent doar pe primele două şi astfel au redus una dintre cele mai bogate filosofii ale lumii la un set de formule aride unite de singurul fapt că avansează interesele celor mai puternici oameni ai lumii.
Cel mai mare pericol la adresa liberalismului în prezent este a se persista în această greşeală. Pentru ca liberalismul să poată ieşi din criză este necesară recrearea unui echilibru între democraţie şi tehnocraţie, managerialism şi auto-determinare, globalism şi localism, şi calitate şi cantitate.
Liberalismul trebuie să coopereze cu criticii, şi nu să-i marginalizeze. Trebuie să-şi recâştige umanitatea, trebuie să se mişte atât către stânga, cât şi către dreapta. De la dreapta tradiţională trebuie să înveţe despre importanţa instituţiilor şi culturii, iar de la dreapta populistă trebuie să înveţe să privească progresul de jos în sus. De la stânga progresivă trebuie să înveţe despre importanţa inegalităţii structurale.
În actul de reechilibrare, liberalismul trebuie de asemenea să evite două mari tentaţii. Prima este de a adăuga o doză puternică de politică a identităţii liberalismului elitelor. A doua este de a ceda în faţa populismului.
Liberalii trebuie cu siguranţă să aplece urechea mai mult la voinţa oamenilor, dar trebuie totuşi să recunoască limitele populismului.
Liberalii trebuie să-şi păstreze mijloacele de apărare în faţa neînţelepciunii mulţimilor, dar în acelaşit imp să-şi modereze ambiţiile şi să reacţioneze mai rapid în faţa nemulţumirii oamenilor.
Adrian Wooldridge este editorul coloanei editoriale Bagehot a The Economist. Gala ZF 2018 va avea loc pe 22 noiembrie la Bucureşti.
