Guvernele din întreaga lume se gândesc cum să-şi elaboreze cel mai bine sistemele fiscale pentru a se asigura că economiile lor pot rămâne competitive şi sustenabile ecologic, continuând să atragă în acelaşi timp suficiente venituri.
În acest context, merită a fi luate din nou în seamă ideile lui Henry George, un expert american în economie politică din secolul 19, scrie Trygve Slagsvold Vedum, ministrul de finanţe al Norvegiei, într-o opinie publicată de Financial Times.
Poziţiile economistului cu privire la modul în care progresul economic poate conduce la venituri extraordinare pentru unii din societate, graţie accesului privilegiat al acestora la pământuri şi alte resurse comune, aruncă o lumină valoroasă asupra dezbaterilor de ordin fiscal din zilele noastre, consideră oficialul norvegian.
Către sfârşitul secolului 19, când căile ferate se extindeau către vest în Statele Unite, George a atras atenţia asupra creşterii extraordinare a valorii pământului generată de locul în care erau montate şinele. Acesta a argumentat că de această creştere ar trebui să beneficieze toţi cetăţenii, şi nu numai cei care deţineau pământurile respective.
Ca politician, George a militat pentru înlocuirea tuturor celorlalte taxe cu un impozit unic pe veniturile din arendă. Din păcate, nu vom şti niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi reuşit, pentru că în timpul campaniei pentru poziţia de primar al New Yorkului din 1897, acesta a murit în urma unui infarct. Însă ideile sale au trecut Atlanticul către Europa, potrivit ministrului norvegian al finanţelor.
Încă de când Norvegia a devenit stat independent la începutul secolului 20, consensul politic este ca de „superprofiturile“ obţinute din exploatarea resurselor naturale să beneficieze întreaga naţiune.
Acest principiu a fost mai întâi aplicat în cazul producţiei de hidroenergie. Mai apoi, când s-a descoperit petrol în Marea Nordului, politica pe energie a Norvegiei a căutat să asigure că societatea în întregul său se va bucura de o parte substanţială din profiturile generate de producţia petrolieră. În ultimii ani, guvernul a dus acest principiu şi mai departe, introducând redevenţe în domeniile acvaculturii şi energiei eoliene onshore.
Gândirea lui George oferă de asemenea un punct interesant de plecare în problema modului în care pot fi impozitate super-profiturile la nivel mondial, consideră oficialul norvegian. În analiza sa privitoare la sectorul feroviar, problema era legată de cum poate fi redistribuită echitabil valoarea anumitor terenuri. În economia globală pe de altă parte super-profituri pot fi generate când întreprinderile nu sunt localizate într-un singur loc.
Într-o lume globalizată şi digitalizată, va trebui să mergem dincolo de ideile lui George, în opinia lui Trygve Slagsvold Vedum. Dacă întreprinderile internaţionale extrem de profitabile ce operează pe plan global ar fi să plătească taxe unde îşi generează veniturile, cooperarea internaţională la nivel fiscal este vitală. Iar în prezent, mai multe iniţiative multilaterale în acest sens sunt în curs să soluţioneze aceste provocări.
Este de asemenea clar că ideile lui George sau alte abordări tradiţionale nu vor soluţiona provocarea actuală a impozitării super-profiturilor generate de mari companii multinaţionale cu active mobile operând în domeniul tehnologiei sau farma. Totuşi, ministrul norvegian de finanţe crede că majoritatea ar fi de acord că de unele dintre aceste super-profituri ar trebui să beneficieze statele care oferă infrastructura necesară pentru a permite acestor întreprinderi să creeze valoare în primul rând.
Singura cale prin care poate fi realizat acest lucru este cooperarea internaţională în domeniul fiscal.
Dacă ar trăi, George ne-ar aminti că guvernele ar trebui să se asigure că cetăţenii lor beneficiază de pe urma super-profiturilor. Cooperarea internaţională în domeniul fiscal este singura cale prin care poate fi realizat acest lucru, concluzionează ministrul norvegian de finanţe.