De la începutul anului noile episoade şi noile personaje ale crizei greceşti au reţinut atenţia publicului, însă nu departe de scena europeană se desfăşoară episodul-pilot al unei posibile alte drame: regresul pieţelor emergente, avertizează The Wall Street Journal.
Criza grecească poate fi văzută ca un act extraordinar de autorănire al unui guvern depăşit de realitatea economică. În timp ce Atena a aruncat o economie care avea potenţial să avanseze cu aproape 3% anual înapoi în recesiune, revenirea în restul zonei euro prinde putere. Economia irlandeză creşte cu un ritm anualizat de peste 5%. Guvernul spaniol prognozează creştere de peste 3% pentru anul acesta, iar şomajul din Spania a înregistrat în iulie cea mai mare scădere de când a izbucnit criza. În Portugalia, şomajul este la cel mai redus nivel din 2010 până în prezent. În celelalte ţări din zona euro creşterea este mai puţin spectaculoasă, dar prinde clar viteză, chiar şi în Italia şi Franţa. Criza grecească a eclipsat nu doar veştile bune din restul zonei euro, ci şi semnale îngrijorătoare care vin din pieţele emergente.
Anul acesta, pieţele emergente vor înregistra probabil cea mai lentă creştere şi prima scădere anuală a exporturilor începând cu 2009, spune Murat Ulgen, analist la HSBC. Aceste economii sunt lovite de declinul preţurilor materiilor prime şi de încetinirea din China. Investitorii îşi retrag banii de aici. Indicele MSCI Emerging Markets al acţiunilor de pe pieţele emergente a scăzut cu 13,4% de la începutul anului până la sfârşitul lunii iulie şi este pe cale să bifeze cel de-al patrulea an cu evoluţie negativă din ultimii cinci. Indicele Goldman Sachs al valutelor emergente a scăzut cu 25% în raport cu dolarul.
Cauza principală a acestui declin al pieţelor emergente este o încetinire fără precedent a comerţului mondial, care în ultimii patru ani a crescut mai puţin decât economia mondială, ceva nemaivăzut după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu excepţia unei reveniri scurte în 2010, volumul comerţului mondial a scăzut de la începutul crizei globale mult sub nivelurile din anii 1990 şi începutul anilor 2000.
Mai mult, contribuţia comerţului la creşterea economiei globale slăbeşte: un dolar din comerţul global aduce astăzi o contribuţie la creşterea economică mai mică de jumătate din cât aducea între 1986 şi 2000, potrivit Băncii Mondiale. Pentru economiile emergente, care sunt dependente puternic de exporturi, această situaţie reprezintă o problemă majoră.
Până nu demult, cei mai mulţi investitori mizau pe faptul că încetinirea este ciclică şi că activitatea comercială îşi va reveni pe măsură ce îşi revin şi economiile dezvoltate din Europa şi SUA. Există oarecare adevăr în aceasta: ţările europene cu datorii mari şi-au redus cererea pentru importuri de când a înzbucnit criza financiară, ceea ce s-a reflectat în balanţele comerciale, care au trecut pe surplus. În teorie, pe măsură ce şomajul se reduce iar încrederea consumatorilor îşi revine, cererea pentru exporturile pieţelor emergente ar trebui să se îmbunătăţească.
Însă acum este clar că la baza slăbiciunii comerţului stă un element structural, ceea ce reflectă schimbările din economia mondială, cred analiştii Andrew Cave şi Bhanu Baweja de la UBS. Aceste schimbări includ modificarea modelului de creştere al Chinei, care se bazează din ce în ce mai puţin pe construcţii şi mai mult pe servicii, deglobalizarea finanţelor, în condiţiile în care bănci precum HSBC şi Barclays răspund noilor presiuni legislative retrăgându-se de pe pieţele străine, impactul noilor tehnologii, la această categorie intrând printre altele forarea în straturile de şist şi noi tehnologii de calcul care scurtează lanţul aprovizionării pentru companii, protecţionismul în creştere, reflectat în opoziţia politică la acordurile de comerţ liber discutate de SUA şi Europa, şi nivelurile ridicate ale datoriilor din multe economii avansate, care vor continua să acţioneze ca obstacol în calea creşterii.
Schimbarea structurală din matricea comerţului mondial are implicaţii profunde pentru modelele economice ale multor pieţe emergente. Comerţul a fost unul din principalele motoare care au ridicat standardele de viaţă. În trecut, aceste ţări se puteau baza pe devalorizarea monedei pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea şi ridica economiile. Dar de această dată situaţia s-ar putea să fie diferită: s-a putea să nu mai fie cerere pentru ceea ce ele produc.
Aceasta înseamnă că veniturile companiilor, care în ultimii patru ani au fost mai slabe decât aşteptările analiştilor, vor continua să dezamăgească în condiţiile în care capacitatea de producţia în exces constinuă să stea scoasă din priză, iar preţurile şi marjele sunt sub presiune.
Companiile care obţin randamente nerentabile la invsetiţiile lor vor fi forţate să-şi reducă gradul de datorie din capital, iar capitalul va ieşi din ţară, punând presiune pe ţările cu deficite mari de cont curent. În această situaţie cererea internă va slăbi, punând presiune pe balanţele fiscale.
Mai multe guverne, printre care cele ale Braziliei, Turciei şi Africii de Sud, iau în calcul renunţarea la politicile fiscale ortodoxe, paşi care vor submina şi mai mult încrederea investitorilor.
Cum pot inverse pieţele emergente acest trend? Răspunsul este acelaşi cu cel primit de ţările prinse în criza datoriilor din zona euro: ele trebuie să aplice reforme cuprinzătoare, pe pieţele de produs şi pe cele ale muncii, în privinţa instituţiilor şi guvernanţei, pentru a-şi schimba modelele economice, îmbunătăţi productivitatea şi atrage noi investiţii.
Până acum, puţine pieţe emergente par să facă faţă provocării. Printre excepţii sunt India, Mexic şi Polonia. Aceasta poate pentru că independenţa monetară le-a protejat de şocurile severe care au forţat o mare parte din Europa de Sud să adopte reforme.
Aceasta înseamnă că în ţările care nu reuşesc să aplice reforme crizele se vor dezvolta cu încetinitorul. În această privinţă, Grecia nu este o poveste-avertisment doar pentru zona euro ci pentru întreaga lume.
