Business Internaţional

Levi's vinde Dockers pentru a-si acoperi datoriile

13.05.2004, 00:00 107

Levi Strauss are in vedere vanzarea marcii Dockers, una dintre cele mai importante marci de imbracaminte casual din lume, in incercarea de a-si diminua datoriile si a se concentra asupra marcii de blugi Levi's.
Compania, detinuta in totalitate de intreprinzatori privati, a declarat ca a apelat la serviciile Citigroup pentru a cauta un posibil cumparator. Marca Dockers, lansata in 1986, a avut vanzari anul trecut de 1,4 miliarde dolari, mai mult de o treime din vanzarile de 4,09 miliarde de dolari ale Levi's.
Levi's urmareste in primul rand reducerea costurilor dar si plata datoriei de aproape 2 miliarde dolari, precum si cresterea vanzarilor care sunt in declin de cativa ani. Reducerea costurilor s-a realizat partial prin concedierea unor angajati si prin mutarea capacitatilor de productie in tari in care costul fortei de munca este mai redus. Ultimele linii de productie din Statele Unite au fost inchise anul trecut.
Bruce Raynor, presedintele Unite, cel mai mare sindicat al companiilor de imbracaminte din America de Nord, a precizat ca pierderile de slujbe si inchiderile de fabrici au fost rezultatul politicii comerciale a Statelor Unite care a permis companiilor "sa rascoleasca lumea in cautarea celor mai ieftine si vulnerabile piete."
De-a lungul mai multor ani de restructurari, compania a inchis sase fabrici in Statele Unite si doua in Europa, dupa care si-a mutat cea mai mare parte a productiei in tari mai ieftine din Asia si Amertica Latina. In incercarea de a redresa scaderea cotei de piata cu care se confrunta, dupa ce consumatorii au renuntat sa mai poarte jeansii Levi in favoarea altor marci mai tinere, compania a fost nevoita sa reduca din costuri si sa-si reexamineze gama de produse si marketingul.
Compania americana a beneficiat de ajutorul specialistilor de la Alvarez & Marsal, incepand din decembrie anul trecut, in efortul lor de a reduce costurile.
Anul trecut, Levi's a lansat a treia marca de imbracaminte din portofoliul sau, pe langa Levi's si Dockers, in special pentru vanzari realizate prin lanturile specializate in reduceri, cum ar fi Wal-Mart. Compania a declarat ca marca Signature a avut o contributie importanta la cresterea vanzarilor din primul trimestru, cea mai rapida din ultimii ani.
Dockers a devenit marca de imbracaminte cu cea mai rapida crestere la numai un an de la lansarea sa in 1986, si a contribuit la formarea segmentului de piata "business casual" care a avut un succes deosebit in anii '90. Planul conducerii Levi's de a vinde marca semnifica un pas important facut pentru a se reorienta exclusiv catre marcile de blugi.
Jim Fogarty, directorul economic al Levi's, a declarat ca vanzarea a fost o "alegere strategica", adaugand ca Levi's beneficiaza de suficiente lichiditati pentru a nu isi periclita relatiile cu bancile, chiar daca reuseste sau nu sa vanda Dockers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO