Business Internaţional

Liderii G8 se reunesc la Camp David în căutare de soluţii pentru criza Europei

 Liderii G8 se reunesc la Camp David în căutare de soluţii pentru criza Europei

Autor: Anca Dumitrescu

18.05.2012, 16:37 569

Liderii celor mai industrializate naţiuni ale lunii, membre ale G8, se reunesc în acest weekend în Statele Unite, la Camp David, pentru căutarea unor soluţii la criza datoriilor din Europa, unde temerile legate de posibila ieşire a Greciei din zona euro sunt în creştere, transmite Reuters.

Gazda reuniunii, preşedintele american Barack Obama, a cerut în repetate rânduri liderilor europeni să facă mai mult pentru stimularea creşterii, îngrijorat că problemele din Europa pot afecta economia Statelor Unite şi şansele sale de câştigare a unui nou mandat prezidenţial în noiembrie.

Premierul britanic David Cameron, care a fost tot mai vocal în apelurile ca Europa să facă mai multe pentru rezolvarea crizei datoriilor, va spune participanţilor că trebuie să lucreze împreună pentru a opri contagiunea.

La reuniune nu sunt aşteptate decizii majore de politică economică, dar unii oficiali au spus că Obama speră să declanşeze o discuţie pentru o abordare cuprinzătoare pentru rezolvarea crizei.

Obama va încerca vineri să creeze o legătură cu noul preşedinte francez Francois Hollande, la o întâlnire la Casa Albă, înainte de a merge la Camp David.

Hollande, învestit în această săptămână, a făcut deja valuri prin contestarea concentrării Europei pe austeritate, dar şi prin afirmaţia că va retrage trupele combatante din Afganistan, până la sfârşitul acestui an.

Obama ar putea să se folosească de întâlnirea de prezentare din Biroul Oval pentru a-l încuraja pe liderul socialist francez să regândească planurile referitoare la Afganistan.

Cei doi lideri, care şi-au exprimat susţinerea pentru politicile pro-creştere în Europa, sunt aşteptaţi să facă front comun în problema crizei din zona euro, care va domina discuţiile G8.

Administraţia Obama a cheltuit masiv pentru combaterea recesiunii din 2007-2009, iar Hollande vrea să facă investiţii în infrastructură pentru crearea de locuri de muncă.

Cameron vrea la rândul său măsuri decisive din partea Europei, premierul canadian Stephen Harper a fost un critic fervent al politicilor UE, în timp ce premierul italian Mario Monti cere măsuri profunde de stimulare a creşterii, încă dinaintea lui Hollande.

Cancelarul german Angela Merkel, care insistă că programele de reducere a datoriilor nu pot fi atenuate, ar putea rămâne o figură singulară.

Summitul G8 va avea loc în condiţiile în care grecii îşi retrag masiv banii din bănci, de teamă că ţara ar putea ieşi din zona euro.

Pe pieţele financiare există temeri mari legate de viitorul zonei euro, iar sectorul bancar spaniol este suspus unor presiuni semnificative. Dolarul este în creştere, acţiunile în scădere, iar costul datoriilor germane a atins vineri un minim record, investitorii preferând plasamentele sigure.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO