Business Internaţional

Liga Arabă consideră "ruşinos" că unele ţări celebrează mutarea ambasadei SUA la Ierusalim

Liga Arabă consideră "ruşinos" că unele ţări...

Autor: Mihai Draghici

14.05.2018, 17:56 145

Secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Abul Gheit, a catalogat drept "ruşinoasă" iniţiativa unor ţări de a celebra alături de Statele Unite mutarea ambasadei la Ierusalim, relatează cotidianul Times of Israel.

"Este ruşinos să vedem ţări care participă alături de SUA şi de Israel la celebrarea mutării ambasadei americane în Ierusalimul ocupat prin încălcarea clară şi gravă a reglementărilor internaţionale, inclusiv a rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU", a declarat Abul Gheit.

Secretarul Ligii Arabe a îndemnat toate ţările "să se abţină de la orice acţiune care ar afecta drepturile poporului palestinian".

Guvernul României a evocat ideea mutării ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. România, Cehia şi Ungaria au blocat iniţiativa de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO