Business Internaţional

Limitarea retragerilor de la bancomate şi controale la graniţă sunt măsuri luate în considerare de liderii europeni în cazul unui Grexit

Limitarea retragerilor de la bancomate şi controale la graniţă sunt măsuri luate în considerare de liderii europeni în cazul unui Grexit

Charles Dallara, directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale

Autor: Andrei Cîrchelan

13.06.2012, 00:04 1300

Charles Dallara, directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale şi arti­zanul restructurări datoriilor Greciei, cea mai mare operaţiune de acest fel din lume, este convins că statul elen va alege să rămână în zona euro.

Presa arată însă că liderii europeni s-au gândit serios la posibilitatea Grexitului, au luat în considerare limitarea sumelor care pot fi extrase de la banco­matele din Grecia, precum şi impunerea de verificări la graniţă.

"Chiar şi cei mai radicali lideri din Grecia se feresc să vorbească despre părăsirea zonei euro", a spus Dallara, care a fost negociatorul-şef din partea creditorilor privaţi în discuţiile cu Grecia privind schimbul de obligaţiuni şi re­structurarea datoriei elene. Economistul con­­­sideră că Grexitul ar fi nociv pentru toată lu­­­mea. "Cred că ne-ar trimite înapoi în rece­siune globală", a spus el, menţionând că într-un astfel de scenariu Banca Centrală Euro­peană ar deveni "imediat aproape insol­ventă".

Miniştrii de finanţe ai zonei euro au luat în considerare limitarea sumelor care pot fi extrase de la bancomatele din Grecia, înăs­prirea verificărilor la graniţă şi introducerea de controale pentru fluxurile de capital în zona euro în cel mai negativ scenariu pentru cazul în care Grecia iese din zona euro, po­trivit unor surse citate de Thomson Reuters.

Doar pregătiri pentru ceva improbabil

Oficialii UE au spus pentru agenţia de ştiri că ideile fac parte dintr-o serie de planuri pentru eventualitatea Grexitului, variantă pe care niciunul dintre miniştrii implicaţi nu o vede ca probabilă.

Ministrul de finanţe al Belgiei Steve Vanackere declara la sfârşitul lui mai că fiecare stat membru al zonei euro trebuie să fie pregătit pentru orice fel de probleme. Aceasta a fost tema discuţiilor dintre miniştrii de finanţe ai zonei euro.

Grecia se pregăteşte acum pentru o nouă rundă de alegeri legislative, după ce rezultatele scrutinului din 6 mai nu au permis formarea unei majorităţi parlamentare şi a unui guvern. Cel mai mare risc legat de alegerile elene este posibilitatea unei victorii a partidului de stânga SYRIZA, care intenţionează să scoată Grecia din acordurile cu creditorii externi, ceea ce ar determina ţara să părăsească zona euro.

Altă măsură luată în calcul de miniştri este suspendarea acordului Schengen, care permite călă­toriile nerestricţionate în 26 de ţări europene. "Acestea nu sunt discuţii po­litice, ci discuţii între experţi financiari, care trebuie să fie pregătiţi pentru orice situaţie. Nu e decât o planificare rezonabilă, o pregătire pentru cel mai negativ scenariu", au spus sursele.

Marea majoritate a grecilor nu vrea părăsirea zonei euro, iar acest fapt este ştiut de politicieni şi i-ar putea determina să renunţe la orice fel de planuri de grexit.


Italia e pregătită să facă faţă problemelor financiare

Măsurile adoptate de Italia până în prezent i-au asigurat o bază solidă pentru a face faţă turbulenţelor financiare internaţionale, potrivit declaraţiilor ministrului italian al industriilor Corrado Passera, care a respins ideea că Roma va avea nevoie de ajutor financiar extern la un moment dat, scrie CNBC.com.

Italia, a treia economie ca mărime din zona euro, "a făcut ce trebuia ca să se salveze", ceea ce o poziţionează printre "ţările bine pregătite să facă faţă problemelor financiare cu care se confruntă Europa", a declarat Passera.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO