Business Internaţional

Lovite de recesiune, afacerile de familie, coloana vertebrală a economiei Germaniei, sunt în criză de succesori. Multe dintre companiile mai mici se află într-o situaţie de „criză permanentă“

Lovite de recesiune, afacerile de familie, coloana...

Autor: Catalina Apostoiu

01.11.2024, 23:32 22613

Potrivit institutului economic german ifo, peste 40% din companiile de familie chestionate nu şi-au găsit încă un succesor în propria familie

Mittelstand, ecosistemul de întreprinderi mici şi mijlocii care formează coloana vertebrală a economiei Germaniei şi au 33 mi­lioane de angajaţi, resimte un declin generalizat al comenzilor. Germania trece prin prima recesiune de doi ani de la începutul anilor 2000. Producţia în scădere din sectoare mari consumatoare de energie şi competiţia în creştere din partea Chinei în industrii la care Germania excelează iscă semne de întrebare privitoare la viitorul modelului său de business bazat pe exporturi.

Multe dintre companiile mai mici sunt într-o situaţie de „criză permanentă“, scrie Financial Times.

Semnele de redresare economică sunt pu­ţine, şi nu pentru viitorul apropiat. Com­pa­niile reacţionează la această situaţie strângându-şi cureaua şi amânând achiziţii majore.

Cancelarul Olaf Scholz admite că Germania este în impas, dar face apel pentru un plus de optimism. „Trebuie să ieşim din această situaţie nocivă în care cifrele slabe creează un climat de nesiguranţă, iar climatul de nesiguranţă duce la cifre şi mai slabe“, a declarat acesta recent.

Motivele pentru declinul amplu sunt clare. Industria germană de-abia îşi revenea de pe urma perturbărilor provocate de pandemie la nivelul lanţurilor de aprovizionare când invadarea Ucrainei de către Rusia a scumpit energia dramatic. Inflaţia şi dobânzile au luat-o puternic în sus.

Factorii respectivi s-au mai temperat în ultimele luni, însă acum probleme structurale, adânc înrădăcinate, ies în prim-plan: o penurie acută de muncitori calificaţi, costuri ridicate cu forţa de muncă şi o proliferare a birocraţiei despre care liderii de business spun că erodează puternic competitivitatea ţării.

Poate o problemă şi mai mare este nesiguranţa politică. Conflictele frecvente privitoare la politici au alimentat speculaţii privitoare la o posibilă destrămare a coaliţiei, ducând la alegeri anticipate.

Companiile se lovesc de asemenea de problema infrastructurii deficitare rezultate în urma anilor de investiţii insuficiente în căi ferate şi drumuri.

Un sondaj recent realizat de grupul tech Datev arată că numărul de angajaţi ai Mittelstand a scăzut în septembrie pentru prima dată în ultimii trei ani şi jumătate. Între timp, un alt sondaj publicat de banca de dezvoltare de stat KfW a găsit că doar 60% dintre IMM-urile germane şi-au implementat în întregime investiţiile plănuite în 2023.

În tot acest context, de recesiune şi provocări, renumitele Mittelstand se chinuie să găsească următoarea generaţie de proprietari, conform Deutsche Welle.

Aproape 70% dintre IMM-urile germane văd succesiunea drept o provocare uriaşă, relevă un raport recent al KfW.

IMM-urile sunt în centrul a ceea ce sloganul „Made in Germany“ a reprezentat: calitate, fiabilitate şi stabilitate. În trecut, acestea puteau conduce industrii întregi, însă acum acestea întâmpină probleme în a găsi pe cineva care să le conducă.

Ceea ce Germania înregistrează în acest moment este o schimbare demografică dublată de un interes în scădere în rândul moştenitorilor pentru conducerea firmelor de familie.

Cu unu din trei proprietari de afaceri având o vârstă de peste 60 de ani, generaţia baby boom aflată la conducerea companiilor se pensionează în număr mare. În mod tradiţional, membrii de familie ar prelua frâiele afacerilor pentru că a moşteni o afacere obişnuia să reprezinte un „bilet câştigător“, însă acum aceasta pare a fi devenit o povară.

Carolin este un astfel de caz. În prag de a moşteni firma de tehnologie a familiei sale din sudul Germaniei, aceasta este profund nesigură cu privire la viitorul businessului care produce componente pentru furnizorul auto Bosch.

Chiar dacă firma are o poziţie bine stabilită pe piaţă, Carolin nu este foarte atrasă de perspectiva de a prelua o companie ale cărei produse, se teme ea, nu vor mai fi căutate.

„Nu ştim cum să supravieţuim în Germania ca business. Clienţii noştri sunt conştienţi că tehnologia germană nu mai este unică“, a declarat aceasta pentru Deutsche Welle, adăugând că în China acelaşi produs ar fi „cu mult mai ieftin“ de produs.

Această percepţie de risc şi competitivitate în scădere îi face pe mulţi tineri germani să se îndepărteze de moştenirile de familie. În acest fel, nici Carolin, nici sora sa, nu intenţionează să preia businessul familiei când părinţii săi se vor pensiona, reflectând un scenariu care se manifestă la nivel naţional.

Potrivit institutului economic german ifo, peste 40% din companiile de familie chestionate nu şi-au găsit încă un succesor în propria familie.

Benjamin Schofer, expert pe succesiune în cadrul DMB, Asociaţia germană pentru IMM-uri, arată că în pofida potenţialului uriaş, mediul de business din Germania a devenit mai puţin atractiv pentru liderii tineri din cauza taxelor corporate ridicate, energiei scumpe şi competitivităţii în declin.

Cancelarul Olaf Scholz admite că Germania este în impas, dar face apel pentru un plus de optimism

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels