Business Internaţional

Lovitură pentru gigantul sud-coreean: Moştenitorul companiei Samsung, Lee Jae-Yong, a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Lovitură pentru gigantul sud-coreean: Moştenitorul...

Autor: Mediafax

25.08.2017, 10:58 229

Lee Jae-Yong, în vârstă de 49 de ani, ocupă funcţia de vicepreşedinte al Samsung, una dintre cele mai mari companii din Coreea de Sud şi din lume.

Instanţa din Seul a decis că Lee este vinovat că a acordat mită unui prieten apropiat al fostului preşedinte sud-coreean Park Geun-Hye şi a deturnat fonduri în valoare de 5 milioane de dolari.

Omul de afaceri a recunoscut că a plătit aceşti bani, dar a negat că a cerut la schimb sprijin guvernamental.

Procurorii au cerut 12 ani de închisoare pentru Lee Jae-Yong, sub acuzaţia că ar fi oferit sau promis 38 de milioane de dolari pentru a obţine acordul guvernului în privinţa unei fuziuni între două filiale ale companiei Samsung, mutare care ar fi sporit controlul lui Lee asupra întregului imperiu Samsung.

Decizia instanţei nu este definitivă, iar Lee Jae-Yong a anunţat că va face apel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO