În Brazilia, zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă în ultimele zile pentru a protesta contra corupţiei şi sărăciei riscă să creeze o criză politică. Economia are în faţă doi ani de recesiune. În Turcia, o criză politică în plină desfăşurare împinge lira turcească la cele mai scăzute niveluri din istorie. Economia Japoniei, frânată de exporturile anemice şi de consumul slab, se îndreaptă spre a cincea recesiune din ultimii şase ani.
Brazilia, Turcia, Japonia, toate sunt ţări cu greutate în economia mondială, iar cu probleme economice, mai grave sau mai puţin grave, se confruntă şi alte state mari. Economia Australiei este slăbită de prăbuşirea preţurilor materiilor prime, ca şi cea a Canadei, dependentă de exporturile de materii prime. Moneda Malaieziei a cedat în faţa unei crize monetare.
În acest context, o eventuală implozie a economiei chineze ar putea da lovitura de graţie economiei mondiale.
„O recesiune globală ar putea dospi în China“, scrie în Wall Street Journal Ruchir Sharma, strateg la Morgan Stanley. „Problemele economiei chineze sunt mai multe decât cele indicate de deprecierea yuanului“, notează şi Financial Times. „Ceasul apocalipsei pieţelor mondiale arată că mai este un minut până la miezul nopţii, iar băncile centrale au pierdut controlul“, avertizează şi The Telegraph, pentru care devalorizarea yuanului semnalează „sfârşitul de joc care lasă pieţelor de acţiuni loc să se prăbuşească sub povara aşteptărilor imposibile“. Din China până în Brazilia, băncile centrale au pierdut controlul în timp ce economia globală se opreşte din creştere.
În ultimii 50 de ani la fiecare opt ani a venit câte o recesiune mondială, aşa că următoarea ar putea fi în formare. Când aceasta va lovi mai exact este greu de spus. Însă măsurile disperate luate de Beijing, precum devalorizarea yuanului, prăbuşirea dramatică a burselor şi încetinirea economiei chineze sugerează că următoarea criză economică globală va avea epicentrul în China, scrie Ruchir Sharma.
China contribuie cu o treime la creşterea economiei mondiale, faţă de 17% în cazul SUA, cea mai mare economie a lumii. Contribuţia celorlalte economii-gigant, Europa şi Japonia, s-a redus la 10%, aşa că principalul motor de creştere este cel chinez. Problema este că ascensiunea economică de până acum a Chinei a fost facilitată de o campanie masivă şi nesustenabilă de stimulare. În istoria recentă, nicio altă naţiune emergentă nu s-a aruncat în datorii cu atâta „furie“cum a făcut China începând cu 2008. Creşterea rapidă a datoriei este cel mai precis indicator că va veni o criză financiară sau cel puţin o încetinire economică.
Datoria chineză, ca pondere în PIB, a urcat cu 80 de puncte procentuale între 2008 şi 2013, iar în prezent se cifrează la 300%. Nu există niciun semn că datoria se va reduce. Beijingul a încercat să susţină ţinte de creştere nerealiste, care ţin mai mult de propagandă, injectând credit ieftin în diferite bule, pe bandă rulantă – la început în piaţa locuinţelor, iar cel mai recent în piaţa de acţiuni -, doar pentru a vedea acele bule prăbuşindu-se. În faţa acestor nereuşite, Beijingul a reacţionat prin devalorizarea yuanului, accentuând turbulenţele de pe pieţele monetare. Conducătorii Chinei nu pot accepta că o perioadă de declin este perfect normală, chiar şi pentru o superputere. În ultimul secol, economia americană a trecut prin mai mult de zece recesiuni mai mari sau mai mici şi tot a rămas cea mai mare economie a lumii. Însă Beijingul nu tolerează ciclurile economice şi acum încearcă să stimuleze sectoare a căror importanţă a vrut până nu demult să se reducă – sectoare percum cel imobiliar, cel al infrastructurii şi cel al exporturilor.
Economiile în dezvoltare sunt cele mai expuse la şocurile din China, unde datele oficiale arată o creştere de 7%, iar indicatorii indepedenţi un avans mai apropiat de 5%. În afara Chinei, creşterea din lumea emergentă a încetinit sub 2%. Aceasta inseamnă că pentru prima dată după crizele de la începutul anilor 2000 economiile în dezvoltare cresc mai încet decât cele dezvoltate.
„Lumea este la un şoc depărtare de o nouă criză mondială“, spune Sharma.
Indicele bursier MSCI Emerging Markets Index este la minimul ultimilor patru ani, în condiţiile în care continuă retragerile de fonduri de pe pieţele emergente cauzate de temerile că acţiunile de pe aceste pieţe vor continua să scadă alături de monede şi de ritmul de creştere economică, notează Bloomberg.
„Deprecierea monedei pentru stimularea exporturilor nu este nici utilă, nici necesară. În timp ce exporturile chineze s-au redus, exportatorii din toată Asia au probleme de acelaşi fel, ceea ce înseamnă că problema de la bază este cererea slabă de pe pieţele emergente“, explică Qu Hongbin, economist la HSBC.
