Business Internaţional

Lumea este îngropată în sărăcie, dar cu toate acestea numărul miliardarilor a crescut cu 40% în ultimii 5 ani

Lumea este îngropată în sărăcie, dar cu toate...

Autor: Business Magazin

29.02.2020, 20:21 1606

Numărul de miliardari ai lumii continuă să crească, în prezent existând aproximativ 2.101 de miliardari la nivel global – cu 589 de persoane (38,9%) în plus faţă de acum cinci ani, conform raportului băncii elveţiene UBS, 2019 Billionaire Insights. 

Tot în ultimii cinci ani, averea combinată a acestora a crescut cu mai mult de o treime (34,5%), ajungând la un total de 8,5 trilioane de dolari. Raportul acoperă anii 2013-2018. Averea totală a miliardarilor a scăzut pentru prima dată în cinci ani în 2018, pe fondul „unui dolar american puternic, a fricţiunii comerciale, a temerii încetinirii creşterii economice şi a volatilităţii pieţei financiare”, a constatat banca elveţiană. Miliardarii americani au fost singurii care nu au suferit o scădere a averii în 2018, aceasta crescând cu 0,1%. La sfârşitul anului, SUA găzduiau 749 de miliardari cu o avere combinată de 3,6 trilioane de dolari. Totuşi, regiunea Asia-Pacific a rămas în continuare gazda celui mai mare număr de miliardari din lume, scrie CNBC.

Cu 754 de miliardari (43% trăind în China) a căror avere combinată a însumat 2,5 trilioane de dolari, Asia-Pacific reprezintă 36% din populaţia globală a miliardarilor. India acoperă 14%, Hong Kong 9% iar Japonia doar 4%. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa populaţia miliardarilor a scăzut cu 5% anul trecut la 598 de persoane, a căror avere combinată a însumat 2,4 trilioane de dolari.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO