Business Internaţional

Lumea financiară va fi un loc mai sigur după înăsprirea cerinţelor de capital. Dar nu vor fi afectate dobânzile?

Lumea financiară va fi un loc mai sigur după înăsprirea cerinţelor de capital. Dar nu vor fi afectate dobânzile?

Autor: Andreea Mioara Neferu

13.09.2010, 23:41 37

Autorităţile bancare din întreaga lume şi reprezentanţii celormai puternice bănci centrale reuniţi la sfârşitul săptămâniitrecute în oraşul elveţian Basel au decis că băncile trebuie sădeţină rezerve de capital mai mari pentru a nu se mai repetascenariul care a dus la criza financiară izbucnită în toamna lui2008.

Având în vedere însă că băncile vor fi nevoite să pună deopartemai mulţi bani, volumul de credite acordate ar putea scădea,potrivit BBC News.

"Este posibil ca inclusiv nivelul dobânzii să fie afectat şibăncile să acorde mai puţine credite. Atât pentru băncilecomerciale, cât şi pentru cele de investiţii, riscul pe termenscurt ar fi să se bată în cuie ceva ce poate ar fi trebuit analizatmai mult timp", a declarat Lucian Anghel, economist-şef în cadrulBCR.

Unii creditori se tem chiar că noile reglementări ar puteadeclanşa o nouă criză a creditelor.

Pe de altă parte însă, autorităţile bancare susţin că aplicareaacestora se va realiza defazat, pe o perioadă de mai mulţi ani,astfel că nu există pericolul ca revenirea economică să fie pusă înpericol.

Cerinţe drastice

"Trebuie să luăm în calcul mai multe elemente şi, cel maiimportant, contextul economic în care se aplică reglementările, derecuperare lentă şi incertitudine. Basel III măreşteincertitudinea, pentru că aria sa de impact este vastă. Au fostrealizate mai multe studii: unele care au relevat că impactulasupra PIB-ului va fi redus, altele care arată că acesta va fi maisemnificativ. Este foarte important modul în care vor fiimplementate reglementările, având în vedere că Basel III nu facediferenţa între băncile clasice, comerciale şi cele care au făcutinginerii financiare", explică Anghel.

Băncile vor fi nevoite să aibă rezerve de capital de calitatesuperioară echivalente cu 7% din activele totale din portofoliu,inclusiv o rezervă de conservare a capitalului de 2,5% pentru aputea înlătura viitoare turbulenţe. Creditorii care nu vor reuşi săconstruiască această rezervă din urmă nu îşi vor mai putea plătidividendele, chiar dacă nu vor fi obligate să strângă bani pentru aconstitui acea rezervă de conservare. "Există modificărisubstanţiale în ceea ce priveşte cerinţele de capital. Perioada deajustare la aceste reguli este mare, ceea ce înseamnă că o partedin presiune dispare. Însă chiar şi aşa, cine şi-ar dori să deţinăo bancă ce nu îşi poate plăti dividende pentru, să zicem, treiani?", a arătat James Wiener, director al departamentului definanţe şi practici de risc din cadrul firmei de consultanţă OliverWyman.

Şi cerinţele privind capitalul de tip Tier 1 vor fi majorate la6%, în timp ce capitalul de bază (core Tier 1) a fost stabilit la4,5%.

Efect indirect în România

Chiar dacă în România diferenţele privind capitalurile de tipTier 1 nu sunt tocmai vizibile, vor exista implicaţii şi asuprasistemului bancar al ţării noastre. "În cazul României, impactulBasel III va fi indirect, însă poate fi destul de consistent,influenţând mai mult sau mai puţin economia", este de părere LucianAnghel.

Băncile europene ar putea fi mai dezavantajate decât celeamericane odată cu adoptarea Basel III, având în vedere că sunt maipuţin capitalizate, potrivit Bloomberg. Cele mai mari zece băncigermane, printre care şi Deutsche Bank şi Commerzbank, ar puteaavea nevoie de capital suplimentar în valoare cumulată de 105 mld.euro pe fondul noilor reguli, a estimat Asociaţia Băncilor Germane.La polul opus, bănci precum Credit Suisse se aşteaptă ca Basel IIIsă nu le afecteze în niciun fel strategiile, urmând să aplice noilereglementări "fără a ne schimba planurile de creştere sau politicanoastră actuală privind capitalul şi dividendele".

Liderii G20 (grupul celor mai mari 20 de ţări industrializate şiemergente), care au insistat pentru reforma bancară la nivelinternaţional, urmează să-şi dea acordul asupra noilor reglementăriBasel III în cadrul summit-ului de la Seul, ce va avea loc înnoiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO