Consumatorii din China sunt în continuare prudenţi deşi în această ţară pandemia a fost adusă sub control, iar acest lucru oferă indicii privitoare la direcţia viitoare a cheltuielilor la nivel mondial, notează Bloomberg.
Deşi China nu a îndopat consumatorii cu cecuri, controlul agresiv asupra virusului a permis economiei acesteia să se redeschidă rapid şi să împingă creşterea veniturilor reale ale gospodăriilor la 13,7% în primul trimestru al acestui an.
Şi totuşi, redresarea consumului a fost mai firavă decât era de aşteptat, economiştii identificând două motive majore pentru acest lucru: o distribuţie inegală a economiilor din timpul pandemiei şi temeri persistente legate de virus, care au generat obiceiuri mai consevatoare şi au erodat cheltuielile pe servicii, restrângând o recuperare în formă de V a celei de-a doua mari economii a lumii.
Ca şi în SUA şi UK, vânzările de retail se situează peste nivelurile de dinaintea pandemiei în China, fiind în curs de redresare în zona euro. Consumatorii din cele mai mari economii au acumulat economii suplimentare de 2.900 mld. dolari în timpul perioadelor de carantină, potrivit Bloomberg Economics, care alimentează cel mai rapid avans al economiei mondiale din 60 de ani în 2021.
Întrebarea este ce se va întâmpla cu cheltuielile pe servicii şi cât de sustenabilă se va dovedi revenirea consumului global. Dovezi din China sugerează că acest proces ar putea fi unul lent în pofida campaniei rapide de vaccinare a ţării.
Vânzările de retail din China au urcat cu 17,7% în aprilie, cu mult sub avansul estimat de 25%. Cu siguranţă, redresarea din China ar putea fi umbrită de o trecere accelerată la cumpărăturile online, însemnând că modelele legate de cheltuieli s-au schimbat, şi nu cererea. Consumul va continua să se redreseze având în vedere piaţa în curs de îmbunătăţire a locurilor de muncă şi menţinerea sub control a virusului, declara recent purtătorul de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică chinez, Fu Linghui.
Potrivit Bloomberg Economics, cei cu venituri mai mici au fost mai puternic afectaţi în ceea ce priveşte creşterea veniturilor decât grupurile mai avute. Vânzările de retail ar putea avansa cu aproximativ 9% în acest an, estimează Bloomberg Economics.