Business Internaţional

Lupta cu inflaţia este din ce în ce mai complicată. Şefa BCE Christine Lagarde anunţă că va continua să recurgă la majorarea dobânzii de referinţă pentru contracararea inflaţiei

Lupta cu inflaţia este din ce în ce mai complicată....

Autor: Alexandru Nanu

31.12.2022, 17:15 3994

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că costurile cu dobânzile vor creşte din nou, spunând că acest lucru este necesar pentru a tempera creşterea a preţurilor de consum, scrie Bloomberg.

„În acest moment, ratele de politică monetară ale BCE trebuie să fie mai mari pentru a reduce inflaţia şla ţinta noastră de 2%”, a declarat Lagarde pentru ziarul croat Jutarnji List. „Acest proces este esenţial pentru că ar fi mult mai rău dacă am permite inflaţiei să se înrădăcineze în economie.”

BCE a majorat ratele dobânzilor cu 250 de puncte de bază în acest an, iar oficialii BCE, inclusiv Lagarde, au spus că urmează mai multe creşteri, pieţele şi economiştii aşteptându-se la creşteri de jumătate de punct la următoarele două şedinţe ale BCE.

Preşedintele BCE a subliniat că „recesiunea de care ne temeam este probabil să fie de scurtă durată şi superficială”, citând cele mai recente prognoze ale instituţiei pe care o conduce.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO