Business Internaţional

Lupta dintre fondurile-gigant de investiţii pentru ”perla coroanei” s-a încheiat: Nemţii au vândut către americani lifturile Thyssenkrupp, prezente şi în România, cu 17 miliarde de euro

Sursă foto: Profimedia Images

Sursă foto: Profimedia Images

Autor: Ştefan Stan

28.02.2020, 11:19 2804

Thyssenkrupp a acceptat să vândă divizia de lifturi către fondurile de investiţii Advent şi Cinven pentru 17,2 miliarde de euro, în una dintre cele mai mari tranzacţii din Europa, potrivit FT.

Decizia luată de conglomeratul german aflat în dificultate reprezintă sfârşitul ”licitaţiei”, care durează de câteva luni, şi subliniază influenţa pe care o au fondurile de investiţii, care încep să targeteze companii din ce în ce mai mari. 

Thyssenkrupp a anunţat că va reinvesti 1,25 milarde euro să răscumpere o participaţie din divizia de lifturi. oferta Advent şi Cinven este susţinută şi de Autoritatea de Investiţii din Abu Dhabi şi de Fundaţia RAG, un investitor cu obligaţii sociale specifice.

Grupul s-a luptat pentru achiziţie cu fonduri de investiţii precum Blackstone şi Carlyle.

Divizia de lifturi a Thyssenkrupp are peste 50.000 de angajaţi şi a generat vânzări de 8 miliarde de dolari anul trecut. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO