Ultimul an de glorie al industriei oţelului din Ungaria a fost 2007, cu o producţie de oţel brut de 2,2 milioane tone. De atunci, producţia a scăzut treptat pentru a ajunge la 500.000 de tone în 2023. Zilele trecute, guvernul de la Budapesta a făcut declaraţii care pot fi interpretate ca acceptarea dispariţiei sectorului. Principalul producător de oţel al ţării, combinatul Dunaferr, este pe punctul de a colapsa de mai mulţi ani şi se pare că nu mai poate fi salvat. Acesta deşi în ultimele luni guvernul a vorbit de colaborări cu marii constructori auto germani şi de ajutor din China.
Ironia face că Ungaria, deşi transformată de Audi, BMW, Daimler şi de companii chinezeşti într-un hub al industriei auto europene, nu produce oţelul folosit la construcţia de maşini. Pentru Polonia, o producţie de oţel brut de 9-10 milioane tone pe an era ceva obişnuit până în 2019. Anul trecut, oţelăriile poloneze au livrat doar 6,4 milioane tone. Datele sunt de la World Steel Association.
În presa poloneză se scrie că în şase ani producţia de oţel brut s-a prăbuşit cu 36%, iar cea de produse laminate la cald a scăzut cu 31%. Este un declin simbolizat de falimentul combinatului Liberty Czestochowa, cu 1.000 de angajaţi, care şi-a oprit producţia în urmă cu fix un an din cauza lipsei de comenzi noi. Oţelăria aparţine Liberty Steel Group, un colos britanic condus de industriaşul indian Sanjeev Gupta, care a preluat în toamna anului trecut şi falimentara Dunaferr. Polonezii dau vina, pentru contracţia sectorului oţelului, pe concurenţa din China şi Asia.
În Ungaria, o parte din presă vorbeşte de ani de indiferenţă din partea guvernului lui Viktor Orban şi a foştilor proprietari, personaje şi firme obscure şi controversate cu legături puternice cu Rusia, Ucraina şi paradisuri fiscale. Dunaferr a intrat în atenţia guvernului abia în ultimii ani, când s-a pus problema concedierii angajaţilor, deşi oţelăria nu a mai prezentat un raport financiar din 2019. De îndeplinirea altor obligaţii de a publica date şi situaţii financiare nici nu poate fi vorba.
Producţia de oţel fluctuează în funcţie de condiţiile economice şi de strategiile de dezvoltare economică sau de stimulare a creşterii. Dar din statisticile pe perioade mai mari de timp se pot desprinde tendinţe. Sectorul a scăzut puternic în Cehia, Franţa, Germania, România – unde producţia de oţel s-a înjumătăţit în doar patru ani – şi Spania. În UE în general tendinţa este de scădere. Germania este lider, cu 35,4 milioane tone anul trecut.
Această ţară este de departe şi cel mai mare producător auto. În Europa de Est, Polonia este, conducând detaşat, liderul. Acolo, în septembrie o instanţă de judecată a semnat condamnarea la faliment a oţelăriei Liberty Czestochowa. Polonia, încă dependentă de energia din cărbune, a ajuns cu producţia de oţel la nivelul anilor 1950. Dacă competitivitatea continuă să scadă, şi alte oţelării se vor închide, după cum scrie cotidianul Dziennik Gazeta Prawna. Combinatul Celsa Huta Ostrowiec are deja un viitor incert, iar ArcelorMittal a oprit un furnal din Cracovia deoarece producţia este neprofitabilă. Deasupra industriei pluteşte ameninţarea disponibilizărilor în masă.
Iwona Dybal, preşedintele Uniunii Distribuitorilor de Oţel din Polonia, spune că în prezent mulţi producători care îşi desfăşoară activitatea în Europa trec prin schimbări de proprietar şi se confruntă simultan cu provocările proceselor de decarbonizare, preţurilor ridicate la energie şi importurilor în creştere. Efectele crizei energetice cu care se confruntă industria europeană de la izbucnirea războiului în Ucraina au fost deosebit de grave pentru industria siderurgică.
Acest lucru se datorează faptului că metalurgia este un sector mare consumator de energie - mai mult de 16% din cheltuielile sale de exploatare se duc pe energie, în timp ce media în producţia industrială este de doar 3,1%. În Polonia „ne confruntăm în continuare cu scăderi în aproape toate sectoarele care utilizează oţel şi până când cererea sănătoasă nu va reveni pe piaţă, nu vor exista creşteri ale producţiei“, a explicat Dybal.
Oţelul este utilizat în principal în sectoarele construcţiilor, echipamentelor mecanice, auto şi produselor metalice. Oţelăria de la Czestochowa a fost considerată ca singura fabrică de oţel poloneză capabilă din punctul de vedere tehnologic să producă plăci grele (utilizate, printre altele, în industria de apărare) folosind tehnologie cu emisii scăzute de carbon, la care se face referire ca oţel verde, şi tocmai tranziţia lină la producţia de oţel verde ar trebui să fie o oportunitate pentru industria siderurgică poloneză de a evita colapsul în faţa concurenţei chinezeşti şi, în sens mai larg, a concurenţei asiatice.
Astfel, falimentul Czestochowa aruncă o umbră asupra viitorului industriei siderurgice poloneze. În Ungaria, ministrul economiei Mate Loga a declarat la începutul lunii acesteia că guvernul a făcut „toate eforturile posibile“ pentru a salva cea mai mare oţelărie a ţării, în timp ce Liberty Steel „nu şi-a respectat angajamentele“. La Dunaferr lucrează 3.500-4.000 de persoane. Furnizorul de energie ISD Power a cerut lichidarea a două subsidiare care nu şi-au plătit facturile de un an.
Dunaferr a fost preluată de Liberty Steel pentru 55 milioane euro la sfârşitul anului 2022, după o procedură de lichidare. A fost singura ofertă valabilă, a spus guvernul de la Budapesta. Liberty Steel a intervenit pentru a salva compania maghiară furnizând 40.000 de tone de cărbune la începutul anului 2023 pentru a asigura continuarea operaţiunilor. În februarie 2023, a încheiat un acord de producţie cu guvernul, care s-a lăudat în presa de propagandă că el a salvat oţelăria. Compania a promis că va dezvolta producţia ecologică printr-un acord cu China CISDI Engineering. Liberty s-a angajat să majoreze treptat producţia la oţelărie la 100.000 de tone pe lună în patru luni începând din februarie.
Statul a contribuit cu aproximativ 70 miliarde forinţi (180 milioane euro) pentru a salva compania, inclusiv cu garanţii salariale şi utilizarea de cote de emisii. Trecerea la producţia de oţel verde ar necesita o investiţie suplimentară de 200 de miliarde forinţi, apreciază ministerul economiei. Liberty Steel a explicat că, în pofida sprijinului guvernului, s-a chinuit să-şi asigure capital de lucru de la băncile maghiare, în mare parte din cauza pieţei în scădere şi a incertitudinilor din industria siderurgică europeană. Această problemă financiară a dus la volume de producţie mai mici decât cele aşteptate şi la operaţiuni intermitente.
Cu toate acestea, Liberty a păstrat toţi angajaţii, a majorat salariile cu 10% şi a oferit bonusuri. De asemenea, compania a stabilit parteneriate cu furnizorii şi a format un consorţiu cu sprijinul statului chinez pentru a investi în cuptoare noi cu arc electric. În plus, Liberty a făcut rost de finanţare externă pentru a reporni producţia. Ministerul economiei susţine acum că viitorul Dunaferr este „nesigur“.
Jurnaliştii de la Telex.hu care au relatat episod cu episod drama oţelăriei, cred că guvernul a ajutat mult şi chiar mai mult decât a făcut public. Crearea de locuri de muncă este până la urmă prioritatea Budapestei. Ei însă văd ceva dubios în felul în care oţelăria a ajuns la Liberty, care a beneficiat de anumite avantaje financiare şi înţelegeri din partea guvernului, în timp ce celelalte şase companii interesate de preluare nu. Surse apropiate de Dunaferr spun că guvernul a căutat doar să prelungească agonia oţelăriei cu câţiva ani pentru a diminua impactul disponibilizărilor asupra comunităţii locale.
