Orezul reprezinta cea mai mare cultura de pe planeta, ocupand 11% din terenurile agrare si cea mai diversificata, cu 102.000 de specii cunoscute, si 25.000 de specii cultivate. Totusi, in curand orezul nu va mai fi suficient si, indiferent daca il preferati simplu, cu legume sau condimentat, acesta va deveni in curand o mancare de lux.
Natiunile Unite au proclamat anul 2004 "anul international al orezului", tocmai pentru a atrage atentia asupra problemelor majore cu care se confrunta aceasta cultura. Cresterea productiei, care se realiza intr-un ritm anual de 2,5-3% in anii 70-80, nu depaseste acum 1,5%, in vreme ce suprafetele agrare sunt afectate de eroziunea solurilor, de deteriorarea calitatii apei, sau pur si simplu de lipsa spatiului. Comertul international cu orezramane si el limitat la 6,3% din productie, fata de 18,1% la grau si 11,6% pentru cerealele secundare. Desi rafturile magzinelor nu par sa duca lipsa de orez, acesta trebuie produs in cantitati cu 40% mai mari, pana in 2025 pentru a face fata cresterii demografice.
Complexitatea bobului de orez
Mai mult decat o cultura sau un aliment, orezul reprezinta un intreg sistem economic, ce asigura veniturile stabile pentru peste 2 miliarde de asiatici si sute de milioane de locuitori ai Africii, deoarece 80% din productie se realizeaza in tarile lumii a treia, fara prea multe posibilitati de investitii in dezvoltarea tehnologica.
Pe aceste teme s-au concentrat si dezbaterile economistilor, expertilor in agricultura si oamenilor de stiinta adunati pentru doua zile la sediul FAO (organizatia ONU pentru alimentatie si agricultura) de la Roma. Discutiile s-au bazat peaplicatiile in productie a biotehnologiilor si pe intensificarea comertului. Orezul se preteaza bine la interventii genetice, dupa cum s-a dovedit in ultimii treizeci de ani, si flexibilitatea sa este sporita de multitudinea de forme sub care poate fi cultivat: nu numai pe terene cu irigatii, dar si in zone uscate, ceea ce permite specialistilor sa fie extrem de optimisti.
In plus, liberalizarea economica incurajeaza dezvoltarea culturilor de orez. O demonstreaza exemplul Thailandei, care a devenit primul exportator mondial, dupa abloirea taxelor pe orez, in 1976, si al altor state precum Vietnam, Bangladesh, Indonezia, sau Senegal, dupa ridicarea monopolului statului asupra culturilor de orez.
Alba-neagra cu bobu' de orez
Comertul international cu orez este remarcabil de concentrat, in lume existand putin peste zece tari care exporta orez. Primele cinci tari alimenteaza trei sferturi din comertul international, iar Thailanda singura furnizeaza 30% din exporturi.
La nivel glogal, Asia contribuia cu 64% la comertul international cu orez in 1970, concentrand astazi 72% din exporturi si doar 32% din importuri. Zonele "in curs de dezvoltare", din punct de vedere al importurilor sunt situate in Africa (22%, fata de 9% in 1970) si in Orientul Mijlociu (18%).
Economistul David Dawe, de la institutul international pentru cercetarea orezului (IRRI), din Filipine, este de parere ca "pretul mondial al orezului se situeaza, in mod clar, la un nivel inferior fata de cel practicat cu treizeci de ani in urma, dar de asemena este mai stabil".
Pretul orezului a scazut cu 24% intre 1965-1981, si s-a mai deteriorat cu doar 11% in perioada urmatoare, pana in 1998. Un alt analist din cadrul IRRI, Mahabub Hossain, prognozeaza o crestere a cererii cu 30-50% pana in 2030, in special in Asia occidentala, in Africa sub-sahariana si in America Latina: "consumul pe cap de locuitor creste rapid in zonele urbane cu emigratii rurale, unde locuitorii sunt tentati sa renunte la consumul de porumb si cartofi in favoarea orezului.
Piata orezului este insa "fragmentata la nivel global", din cauza importantei enorme a acestei cereale in alimentatia mondiala, spune Hossain, argumentand ca marii consumatori de orez isi protejeaza productia prin mijloacele necesare. Presiunea cresterii pretului determina tarile ce dispun de supra-capacitate, precum Thailanda, India Orientala sau Cambodgia, sa mareasca productia. Desi este perfect posibil ca pretul orezului sa atinga din nou nivelele anilor '90, inversarea tendintei de evolutie este putin probabila. In ceea ce priveste pretul international, "el este determinat de valoarea relativa a valutelor principalilor exportatori si, pe termen lung, de impactul progresului tehnologic asupra costului unitar de productie".
Paradoxul thailandez
Desi thailandezii se saluta pe strada cu formula "ti-ai mancat deja portia de orez?", consumul acestei cereale a scazut la 119 kg de orez pe cap de locuitor, de la 155 kg, cu douazeci de ani in urma, acesta fiind doar jumatate din consumul mediu inregistrat in Birmania. Primul exportator mondial de orez, cu 7,3 milioane tone in 2003, "Thailanda este o exceptie printre tarile asiatice", spune Guy Trebuil, agronom francez stabilit de zece ani in regiune.
Desi orezariile ocupa 3,5 hectare de teren pe cap de locuitor, fata de 0,4 hectare in China, "randamentul obtinut este unul dintre cele mai scazute", productia de orez fiind de circa trei ori mai ineficienta, comparativ cu China sau Vietnam. Chiar in contextul unei productii modeste, de 24 milioane tone anual, Thailanda isi poate creste in continuare capacitatea de productie, pentru a obtine pana la 2 miliarde de dolari pe an, din exporturile de orez.
Orezul thailandez este unul de calitate, aromat ("orez cu parfum de iasomie" este denumirea sa comerciala), si se vinde cu 300-400 dolari pe tona, fata de 200$, cat costa o tona de orez comun vietnamez sau birmanez. Contrar Chinei sau Vietnamului, unde plantatiile sunt permanent irigate, derulandu-se trei cicluri de productie pe an, Thailanda a adoptat tehnica "orezului inundat", care foloseste apa de ploaie stocata intr-un sistem de diguri si permite realizarea unei singure recolte pe an. In sezonul secetos, agricultorii se reprofileaza, de multe ori, in domeniul transporturilor, devenind soferi de "tuktuk" (triciclete cu motor).
Vietnamul, al doilea exportator mondial
Vietnamul, cu 4,2 milioane tone exportate in 2003, este al doilea exportator mondial, dupa Thailanda. Razboiul din Irak, unul dintre cei mai importanti clienti ai sai, a obligat Vietnamul sa-si diversifice relatiile comerciale, cautand noi oportunitati pe piata africana. In 2003, Vietnamul a vandut 700.000 de tone de orez pe continentul negru, in special in Nigeria, Algeria si Congo. O treime din orezul vietnamez are ca destinatie Asia, de Sud-Est, Indonezia si Filipine, 21% se duce in Africa, 16% in Orientul Mijlociu, si 10% in cele doua Americi.
andreea.melinte@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
