Şocul inflaţionist din perioada 2020-2024 resimţit în Europa Centrală şi de Est a fost mult mai amplu şi de o structură diferită faţă de Europa de Vest şi prin urmare a răsturnat unul dintre pilonii cheie ai traiectoriei de convergenţă a regiunii, nivelurile scăzute ale preţurilor şi salariilor, relevă un studiu recent al Comisiei Euro-pene analizat de Portfolio.
Şocul inflaţionist din ultimii ani a rearanjat semnificativ poziţia competitivă a ţărilor europene unele faţă de altele prin canalul costurilor salariale şi de producţie. Schimbările afectează în special Europa Centrală şi de Est deoarece aprecierea reală rapidă a monedelor naţionale subminează tot mai mult pilonii convergenţei economice care există de decenii.
Accelerarea convergenţei preţurilor şi salariilor, încetinirea creşterii productivităţii şi prăbuşirea modelului tradiţional (bazat pe forţă de muncă ieftină şi capital străin) ar putea împinge cu uşurinţă regiunea într-o „capcană de creştere“ dacă nu există o redresare structurală şi de competitivitate substanţială.
Majoritatea ţărilor europene au suferit un şoc clar la nivelul competitivităţii din cauza episodului inflaţionist din ultimii ani. Situaţia este complicată de faptul că creşterea productivităţii a încetinit în majoritatea ţărilor europene între 2020 şi 2024 comparativ cu perioada precedentă de cinci ani.
Divergenţa dintre salarii şi productivitate a fost cea mai pronunţată în România, Bulgaria, Lituania şi Croaţia, ceea ce a dus la o deteriorare a competitivităţii (Ungaria se află pe locul 5), în timp ce cele mai bune exemple de creştere a productivităţii care a depăşit salariile sunt Italia, Republica Cehă şi Slovacia.
Unul dintre cele mai importante obiective de politică economică ale UE este de a aduce statele membre de la periferia dezvoltării mai aproape de medie. Acest proces este adesea menţionat în ţările din ECE care au aderat ulterior la Uniune, iar în ultimele două decenii toate statele membre din regiune au obţinut succes în acest domeniu.
Totuşi, odată cu izbucnirea pandemiei factorii care anterior susţineau convergenţa economică s-au schimbat brusc. Perturbarea lanţurilor de aprovizionare şi măsurile luate de state pentru susţinerea populaţiei, combinate cu scumpirea energiei au declanşat inflaţie în întreaga Europă.
Ratele diferite ale inflaţiei din Europa au perturbat competitivitatea relativă a ţărilor prin efectele costurilor şi ale cursurilor de schimb.
Mai mult, şocul inflaţionist din ultimii 5 ani a afectat cel mai mult statele din ECE, iar acest lucru ar putea opri chiar procesul de convergenţă economică.
Statele membre ale UE au înregistrat creşteri radical diferite ale preţurilor în perioada 2020-2024. Structura inflaţiei din ţările europene prezintă de asemenea o imagine eterogenă din punct de vedere al producţiei. Deşi majoritatea experţilor economici invocă scumpirea energiei importate drept una din cauzele principale ale valului inflaţionist din 2021-2022, în ceea ce priveşte impactul general, costurile forţei de muncă şi cele ale inputurilor interne s-au dovedit mult mai semnificative.
După ce şocul extern iniţial s-a diminuat (până în 2023-2024), factorii interni (costurile forţei de muncă, costurile interne ale inputurilor, profiturile companiilor) au devenit dominanţi în structura inflaţiei. Până în 2024, salariile au devenit cea mai importantă cauză a inflaţiei pe partea de costuri.
Deşi inflaţia se diminuase în Europa până în 2025, diferenţele care persistau între ţări au continuat să perturbe poziţiile de competitivitate relativă anul trecut. Costurile cu forţa de muncă au crescut cel mai mult în Bulgaria, Croaţia, Malta şi Polonia, în timp ce inflaţia generală a fost cea mai ridicată în Ungaria şi România.
Conform studiului Comisiei Europene, creşterea salariilor a fost semnificativă în statele, de obicei din ECE, care au înregistrat o inflaţie ridicată în perioada 2021-2022. Remuneraţia angajaţilor a crescut cel mai mult în Bulgaria, Lituania, România şi Ungaria.
O constatare recurentă a studiului Comisiei Europene este că cele mai puternice şocuri inflaţioniste au avut loc în ţările din ECE care înceaarcă să ajungă la nivelul mediu de dezvoltare european. Cu toate acestea, inflaţia mai mare din regiune se datorează parţial tocmai acestei recuperări, deoarece convergenţa include şi ajustarea preţurilor şi salariilor.
Încetinirea convergenţei observate în ultimii ani creează o situaţie din ce în ce mai dificilă pentru ţările din regiune, iar acestea ar putea cădea într-o capcană a creşterii fără o schimbare de direcţie a politicii economice.
Dintre ţările din regiune, Polonia este probabil cea mai pregătită pentru această schimbare
