Business Internaţional

Managerul celui mai mare fond de obligaţiuni din lume crede că Grecia va intra în default

Managerul celui mai mare fond de obligaţiuni din lume crede că Grecia va intra în default

Autor: Adrian Cojocar

16.01.2012, 15:17 1371

Bill Gross, managerul fondui de obligaţiuni în valoare de 252,2 miliarde de dolari din cadrul grupului PIMCO, a postat pe contul personal de Twitter că retrogradările operate în urmă cu câteva zile de agenţia S&P la nivelul a nouă state europene arată faptul că statele pot intra în incapacitate de plată iar Grecia va demonstra acest lucru.

Grecia a întrerupt săptămâna trecută discuţiile cu principalii creditorii privaţi asupra asumării unei părţi din datoriile Greciei, fapt ce a adus un nou val de neîncredere pe pieţe.

Oficialii Greciei au anunţat recent că discuţiile vor fi reluate pe data de 18 ianuarie după ce ministrul de externe german Guido Westerwelle a făcut o vizită în Grecia pentru a discuta cu reprezentanţii statului elen.

Oficialii Greciei vor să impună creditorilor noi pierderi reprezentând 50% din valoarea obligaţiunilor prin renunţarea voluntară la datoria aferentă obligaţiunilor ajunse la scadenţă în schimbul emiterii unor noi titluri, potrivit Bloomberg.

Grecia este în imposibilitatea de a-şi plăti obligaţiile la scadenţă şi doreşte ca în schimbul acestor obligaţii să emite noi obligaţiuni, practic o nouă reeşalonare a datoriilor faţă de creditorii privaţi.

Negocierile dintre cele două părţi s-au blocat săptămâna trecută după ce aceştia n-au reuşit să ajungă la o convenţie cu privire la valoarea cuponului de dobândă şi maturităţii obligaţiunilor noi care urmează să fie emise.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO