Business Internaţional

Marea Britanie vrea „creierele” Uniunii Europene: Premierul Boris Johnson vrea reducerea restricţiilor de obţinere a vizelor pentru oamenii de ştiinţă

Marea Britanie vrea „creierele” Uniunii Europene:...

Autor: Teodora Marinescu

09.08.2019, 11:48 99

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că vrea să reducă restricţiile privind obţinerea unei vize pentru cei mai buni oameni de ştiinţă, ca parte a strategiei de a menţine nivelul de cercetare în cazul ieşirii Marii Britanii din UE fără acord, relatează The Guardian.

Premierul urmează să discute cu Departamentul pentru Afaceri, Energie şi Strategie Industrială pentru a găsi un plan de a face mai accesibilă intrarea în Marea Britanie pentru oameni de ştiinţă, inclusiv studenţi olimpici la matematică.

Johnson a declarat că vrea ca sistemul de imigraţie să fie schimbat pentru a transforma Marea Britanică într-o locaţie mai atractivă pentru oamenii de ştiinţă.

"Pentru a ne asigură că vom rămâne lideri în domeniul dezvoltării cunoştiinţele trebuie, nu doar să susţinem talentele pe care le avem deja aici, ci să ne asigurăm că sistemul nostru pentru imigranţi atrage cele mai bune minţi din lume", a declarat acesta.

Premierul a adăugat că Guvernul urmează să ofere fonduri suplimentare pentru oamenii de ştiinţă şi pentru cercetătorii care cer fonduri europene, înainte ca Marea Britanie să se retragă din Blocul comunitar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO