• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Business Internaţional

Marele premiu al Festivalului de Film de la Locarno, câştigat de un regizor român

Marele premiu al Festivalului de Film de la Locarno,...

Autor: Mediafax

15.08.2026, 17:04 80

Regizorul român Florin Şerban a câştigat Leopardul de Aur, marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, cu pelicula „Nu e locul tău aici”. Filmul marchează revenirea cineastului român la lungmetraj după o pauză de opt ani.

Premiile celei de-a 79-a ediţii a Festivalului de Film de la Locarno au fost anunţate sâmbătă, în Elveţia, iar producţia românească „Nu e locul tău aici” („You Don't Belong Here”) a obţinut Pardo d'Oro în competiţia internaţională, relatează The Hollywood Reporter.

Trofeul este însoţit de un premiu în valoare de 75.000 de franci elveţieni, sumă care va fi împărţită în mod egal între regizor şi producător.

Te-ar putea interesa și:

Juriul a remarcat filmul pentru forţa scenariului, caracterul distinct al viziunii regizorale şi stăpânirea limbajului cinematografic.

Pelicula spune povestea unui bărbat care îşi creşte singur fiul adolescent, Ioan, după moartea soţiei. Tatăl nu ştie însă că băiatul pleacă noaptea cu bicicleta prin oraş şi, împreună cu un grup de tineri mascaţi, vandalizează maşini. Echilibrul familiei este zdruncinat în momentul în care poliţia ajunge să-l suspecteze pe adolescent de crimă.

 

Teodor Butănescu, menţiune specială pentru interpretare

Filmul lui Florin Şerban a obţinut şi alte distincţii la Locarno. Teodor Butănescu a primit o menţiune specială pentru interpretarea din „Nu e locul tău aici”, în cadrul competiţiei internaţionale. Producţia românească a primit, de asemenea, Europa Cinemas Label, precum şi premiul întâi acordat de Junior Jury în competiţia internaţională, recompensat cu 6.000 de franci elveţieni.

Directorul artistic al festivalului, Giona A. Nazzaro, a descris palmaresul ediţiei drept unul contemporan şi conectat la transformările industriei cinematografice şi ale societăţii, menţionând în mod explicit România prezentată în filmul lui Florin Şerban.

Monica Bellucci, printre laureaţii ediţiei

Printre celelalte nume importante premiate la Locarno se numără cineastul sud-coreean Hong Sangsoo, care a obţinut Leopardul pentru cea mai bună regie cu „Nowhere to Lay My Eyes”. Kim Minhee a fost recompensată pentru interpretarea din aceeaşi producţie.

Monica Bellucci a primit, la rândul său, Leopardul pentru cea mai bună interpretare, pentru rolul din filmul italian „Ketticè”, regizat de Giovanni Tortorici. Festivalul de la Locarno îşi încheie sâmbătă cea de-a 79-a ediţie, filmul programat pentru închiderea evenimentului fiind „Ni vue, ni connue”, de Marc Fitoussi, cu Isabelle Huppert, Sandrine Kiberlain şi Diane Kruger în distribuţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216