În SUA, în zona euro, în Marea Britanie şi în Elveţia băncile centrale continuă să lupte prin majorări de dobânzi cu o inflaţie care nu doar că nu cedează, dar pe unele fronturi şi contraatacă. Este un semn că pagubele pe care le fac preţurile în creştere în economii sunt mult prea mari pentru a fi trecute pe plan secund şi că economiile în sine sunt rezistente la recesiune. Apoi, creşterile recente de dobânzi semnalizează încrederea băncilor centrale că problemele din sectorul bancar pot fi ţinute sub control. De aceea, cel puţin în zona euro, unde furtuna bancară a lovit doar acţiunile băncilor şi nu instituţiile de credit, este de aşteptat ca dobânzile să-şi continue creşterea, poate nu la fel de agresiv ca până acum.
În Europa de Est, situaţia este diferită deoarece băncile centrale au oprit de mult ofensiva majorărilor de dobânzi şi aşteaptă să vadă efectul acţiunilor de până acum. În Polonia, spre exemplu, inflaţia a accelerat la un nou record în februarie, însă cei mai mulţi analişti şi mai ales oficiali asigură că acela este punctul de vârf de unde începe lungul drum descendent. În economia poloneză, cea mai mare din regiune, creşterile de preţuri au fost conduse de scumpiri la alimente, transport şi energie, de mult timp motoarele principale ale inflaţiei.
Şi în Ungaria banca centrală poartă o luptă, dar cu guvernul cheltuitor, care vrea dobânzi mai mici. Mai precis, banca centrală este sub asediul guvernului, care i-a limitat capacitatea de a înăspri politica monetară printr-un decret ce interzice investitorilor instituţionali locali şi deponenţilor mari să profite de facilităţile de depozit pe perioadă foarte scurtă cu dobândă de 18% ale instituţiei, potrivit Bloomberg.
Ungaria are cea mai puternică inflaţie din UE şi cele mai mari dobânzi. Cea de bază este de 13%. De asemenea, administraţia premierului Viktor Orban a extins cu 3 luni, până pe 30 iunie, o limită a dobânzilor pe care băncile comerciale le pot plăti pentru depozite. Între timp, forintul maghiar, devenit una dintre cele mai instabile monede din lume, se depreciază la cea mai mică turbulenţă. Deprecierea forintului a fost o politică preferată a guvernului Orban deoarece face mai ieftine exporturile pe pieţele internaţionale. Acum creează şi mai multă inflaţie prin scumpirea importurilor. Creşterea dobânzilor are şi scopul de a stabiliza forintul. În acest context, cel mai probabil banca centrală nu va face schimbări majore în politica monetară în viitorul apropiat.
Dacă în Ungaria guvernatorul băncii centrale György Matolcsy s-a transformat din mâna dreaptă a lui Orban în cel mai mare critic al guvernului acestuia, în Polonia conducerea băncii centrale este aliată, chiar şi politic, cu partidul de guvernământ. De aceea, acolo banca centrală vorbeşte deschis despre posibilitatea reducerii dobânzilor, cu concluzia, mereu, că încă nu a venit timpul pentru un astfel de pas. Dar o face pentru că majorarea dobânzilor i-a nemulţumit pe polonezi, făcând ca pentru mulţi ratele la credite să fie prea împovărătoare.
Inflaţia poloneză a accelerat din nou în februarie, la 18,4%, un nivel mic dacă este comparat cu cel de 25,4% din Ungaria, dar totuşi cel mai ridicat din ultimii 26 de ani. Inflaţia creşte deja de doi ani şi mai toată lumea se aşteaptă ca februarie să fie vârful. Însă nivelul de 18,4% reflectă şi o schimbare a elementelor din coşul de inflaţie pe baza căruia institutul central de statistică îşi face calculele.
Astfel, prin noul model, rata de inflaţie din ianuarie a fost recalculată de la 17,2% la 16,6%. După modelul vechi, inflaţia din februarie ar fi ajuns probabil la 20%.
În SUA, unde a izbucnit furtuna bancară ca un efect secundar al creşterii dobânzilor, banca centrală n-a ezitat să majoreze din nou dobânzile săptămâna aceasta, dar cu un ritm mai lent, de 25 de puncte de bază. De asemenea, Rezerva Federală a lăsat indicii că în următoarele luni ar putea începe o perioadă de pauză. Aceasta pentru că turbulenţele recente din sectorul bancar „vor avea probabil ca rezultat înăsprirea condiţiilor de creditare pentru gospodării şi afaceri şi vor pune presiuni pe activitatea economică, angajări şi inflaţie“, se arată într-un comunicat al Fed.
Cu alte cuvinte, criza bancară face treaba băncii centrale. Creşterea mică a dobânzilor de politică monetară a frânat ascensiunea dolarului, creând pentru economiile emergente mai mult loc să respire, întărindu-le monedele şi uşurându-le propria luptă cu inflaţia. Forintul şi celelalte monede est-europene au reacţionat pozitiv. Un mesaj asemănător a transmis şi Banca Centrală Europeană, care a majorat în urmă cu o săptămână dobânda principală cu 50 de puncte de bază, aşa cum a promis. Care vor fi paşii următori, nimeni nu ştie precis. Preşedinta BCE Christine Lagarde a spus că deciziile vor fi luate de acum încolo în funcţie de evoluţiile din economie, adică nimic nu va mai fi decis cu o lună înainte, dar şi că lupta cu inflaţia va continua, aceasta nefiind influenţată de furtuna bancară. Însă o serie de oficiali ai băncii fac presiuni în public pentru noi creşteri ale dobânzilor. În special oficiali din Germania cer dobânzi mai mari.
Acolo, inflaţia a accelerat la 8,7% în februarie, propulsată de scumpiri la energie şi alimente, dar după o perioadă scurtă de scădere. Din toate acestea se poate trage concluzia, sugerată şi de oameni importanţi de la BCE, că vor mai urma creşteri de dobânzi, dar nu la fel de multe ca până acum. Banca Angliei a săltat şi ea dobânzile ieri, speriată de scumpirile ameţitoare la alimente. În Marea Britanie inflaţia a creat o criză a costului vieţii fără precedent. Şi în Elveţia, unde UBS a cumpărat ieftin Credit Suisse pentru a o salva de la faliment, banca centrală a scumpit din nou creditul.
