Veşti bune şi veşti rele bombardează Europa. Cele bune: activitatea uzinelor din zona euro creşte, la fel şi încrederea companiilor în economie, uniunea monetară a ieşit din deflaţie, iar China ajută cu contracte companiile europene şi cu obligaţiuni Banca Centrală Europeană, însă nu dezinteresat. Veştile rele: BCE nu are încredere în economia globală şi pare că nu este sigură pe ceea ce are de făcut.
Preşedintele BCE Mario Draghi a emis în weekend, într-un ziar italian, un avertisment clar de natură să tulbure Europa şi celelalte economii avansate: „Estimările privind creşterea economică globală au fost revizuite în jos. Această încetinire nu este, probabil, una temporară. Ca să ilustrez importanţa economiilor emergente, amintesc că acestea reprezintă 60% din economia globală. Jumătate din exporturile zonei euro se duce pe aceste pieţe“.
Însă cât se poate de neclar a fost mesajul pe care Draghi l-a trimis pieţelor: „Este o întrebare deschisă dacă este nevoie de mai mult stimulent“. Comentariile vin după ce cu doar câteva zile înainte părea mai hotărât ca decembrie să fie luna în care BCE va anunţa extinderea programului prin care instituţia cumpără obligaţiuni de 60 de miliarde de euro în fiecare lună pentru a readuce inflaţia sub control şi pentru a impulsiona creşterea economică a zonei euro.
Adevărul este că BCE, ca şi Rezerva Federală americană, este captiva cifrelor şi merge pe un teren extrem de instabil. Banca centrală a zonei euro a rămas cu mult în urma băncii centrale a SUA cu stimularea economiei. Aceasta din urmă se pregăteşte de ceva timp să ridice dobânzile după ce le-a scăzut şi şi-a pus în funcţiune programul de QE la puţin timp după declanşarea crizei economice.
Prin programe de QE, băncile centrale ajută la deprecierea monedei ţării respective, făcând astfel exporturile mai ieftine şi deci mai atractive. Zona euro are nevoie de un euro mai slab. Din evaluările analiştilor probabilitatea ca Fed să majoreze dobânzile, pentru prima dată în ultimul deceniu, este de 50%. Majorând dobânzile, Fed ar face ca dolarul să se aprecieze.
În lumea emergentă, încetinirea economiei Chinei şi minicriza de pe bursele chinezeşti au luat pe toată lumea prin surprindere. Nimeni nu poate şti ce se va întâmpla în continuare acolo. Multe companii occidentale sunt dependente pentru creştere de piaţa chineză.
Chiar dacă exportând „frică“ anul acesta a îngrozit pe toată lumea, China ajută BCE, mai precis „participă“ la programul BCE de achiziţii de obligaţiuni vânzând băncii centrale germane titluri nemţeşti, spun surse apropiate situaţiei citate de Financial Times. Aceste vânzări fac viaţa mai uşoară pentru Bundesbank în condiţiile în care se vorbeşte de o secetă de obligaţiuni pe pieţe având în vedere tendinţa statului german de a nu mai recurge la pieţe pentru finanţare. Banca germană trebuie să găsească şi să cumpere obligaţiuni nemţeşti de 10 miliarde de euro în fiecare lună sub programul de QE al BCE.
Dacă BCE şi Bundesbank au bani, dar nu găsesc obligaţiuni, rezervele valu-tare ale Chinei s-au redus de la 4.000 mld. dolari în iunie 2014 la 3.500 miliarde dolari în septembrie. Beijingul a fost nevoit să injecteze o parte din aceste rezerve pe pieţe şi în economie pentru a stopa prăbuşirea burselor de acţiuni, a ţine yuanul sub control şi pentru a acoperi golul lăsat de ieşirile masive de capital.
În aceste vremuri pline de incertitudini, Beijingul a devenit un fel de Mecca pentru liderii europeni. Chinezii n-au mai văzut niciodată ca acum atâţia oficiali din Europa făcându-şi drum până în capitala Chinei, după cum scrie CNBC.
Anul acesta, Franţa a iniţiat căutările pentru o creştere economică mai puternică printr-o vizită de trei zile în China în ianuarie a premierului Manuel Valls. Delegaţia de oameni de afaceri francezi care l-a însoţit este impresionantă. Premierul chinez i-a întors vizita în iulie şi a lăsat la Paris comenzi de peste 20 de miliarde de euro, variind de la aeronave la energie şi sate de vacanţă. Pe 2 şi 3 noiembrie preşedintele Franţei François Hollande a efectuat o nouă vizită la Beijing.
Germania nu s-a lăsat mai prejos şi l-a trimis în China în iulie pe ministrul economiei Sigmar Gabriel, însoţit de un grup de oameni de afaceri. Gabriel a pavat drumul către China pentru şeful său, cancelarul Angela Merkel. Vizita de săptămâna trecută a acesteia, a opta de când a preluat puterea în 2005, s-a încheiat cu 13 acorduri economice şi industriale şi o comandă din partea Chinei pentru 130 de aeronave Airbus.
Comerţul bilateral chino-german a fost de 178 miliarde dolari anul trecut, cât o treime din tranzacţiile comerciale dintre UE şi China.
Regele Olandei Wilhelm-Alexander a vizitat şi el China în toamna aceasta, însoţit de 250 de oameni de afaceri reprezentând 150 de companii. A plecat de acolo cu 15 acorduri în domeniul comerţului, al celui financiar, al aviaţiei şi al tehnologiei.
Chinezii se pare că au fost interesaţi mai ales de experienţa olandeză în agricultură, în construcţia de vapoare şi în administrarea companiilor mici şi mijlocii. În urmă cu două săptămâni, premierul chinez Xi Jinping a vizitat Marea Britanie, ocazie cu care au fost semnate contracte de 62 miliarde dolari. Rolls-Royce va furniza motoare pentru 20 de aeronave chinezeşti A330. Poate cel mai important rezultat al vizitei lui Xi la Londra (Marea Britanie este prima ţară europeană care a devenit membru al Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură – alternativa chinezească pentru Banca Mondială şi FMI, instituţii influenţate puternic de SUA) a fost stabilirea unui centru financiar pentru tranzacţii în moneda Chinei.
Această apropiere vine în condiţiile în care Washingtonul a extins o campanie de limitare a influenţei Chinei în regiunea Asia-Pacific stability acorduri de comerţ liber cu mai multe state, mici şi mari, din regiune. Washingtonul vrea să încheie un astfel de tratat şi cu UE.
