Business Internaţional

Mario Draghi mai are doi paşi până la scaunul de şef al BCE

Autor: Bogdan Cojocaru

17.05.2011, 23:33 65

Guvernatorul Băncii Italiei MarioDraghi (foto) a primit sprijinul unanim al miniştrilor de finanţedin zona euro pentru preluarea funcţiei de preşedinte al BănciiCentrale Europene în noiembrie, scrie Bloomberg. Mandatul de optani al actualului guvernator al BCE, Jean-Claude Trichet, setermină pe 31 octombrie.

"Draghi este un guvernator care adovedit pe percursul carierei sale că respectă principiile monedeieuro. El este omul în care se regăsesc toate calităţile necesarepentru a fi succesorul potrivit al lui Trichet, care a fost unpreşedinte eminent", a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-ClaudeJunker.

Principala provocare a lui Draghiîn funcţia de preşedinte al BCE va fi de a conduce procesul deretragere a măsurilor introduse de instituţie pentru a lupta contracrizei financiare, dar care acum ridică riscuri inflaţioniste. BCE,cea mai puternică bancă centrală din lume după cea a SUA, a inundatpieţele cu lichidităţi ieftine şi a cumpărat obligaţiuniguvernamentale pentru a sprijini sistemul bancar şi pentru apreveni un default suveran. Parlamentul European va supune votuluiîn iunie nominalizarea lui Draghi, iar dacă rezultatul va fifavorabil, numirea italianului la şefia BCE va fi hotărâtă în iuliede guvernele din zona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO