Comisia Europeană a anunţat că va deduce 200 de milioane de euro din plăţile programate către Ungaria, crescând tensiunile cu guvernul de la Budapesta, scrie FT.
Decizia vine după ce guvernul maghiar a depăşit termenul limită privind plata unei amenzi pentru încălcarea standardelor europene în domeniul migraţiei.
„Politicienii care se opun migraţiei sunt vânaţi. Singura metodă de a proteja spaţiul Schengen este protecţia graniţelor externe”, a declarat Péter Szijjártó, ministrul de externe al Ungariei.
Uniunea Europeană a îngheţat constant fonduri alocate Ungariei din cauza încălcări standardelor statului de drept.
Astfel, în decembrie 2020 Curtea Europeană de Justiţie a considerat corecte obiecţile Comisiei Europene referitoare la practica Ungariei de a reţine migranţii din „zonele de tranzit”.
Curtea a acordat amenda în luna iunie a acestui an, acuzând Ungaria de „o încălcare extrem serioasă a dreptului european” pentru că nu a implementat hotărârea.