Business Internaţional

Măsură fără precedent în Serbia: Cetăţenii vor primi 25 de euro dacă se vor vaccina anti-COVID până la finalul lunii mai

Măsură fără precedent în Serbia: Cetăţenii vor primi 25 de euro dacă se vor vaccina anti-COVID până la finalul lunii mai

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a fost vaccinat cu serul chinezesc Sinopharm pe 6 aprilie

Autor: Eduard Ivanovici

06.05.2021, 15:37 251

Serbia a promis că le va oferi cetăţenilor echivalentul a 25 de euro dacă se vor vaccina împotriva coronavirusului, notează Euronews.

Preşedintele Aleksandar Vucic a declarat că iniţiativa îi va răsplăti pe cetăţeni pentru „responsabilitatea” de a se imuniza împotriva COVID-19.

Persoanele cu vârste de peste 16 ani care au primit deja una sau două doze, sau care se vor vaccina cu cel puţin o doză până pe 31 mai, vor obţine 3.000 de dinari (25 euro), ceea ce se traduce prin 5% din media salarială lunară din Serbia.

Vucic a adăugat că decizia de a nu te vaccina este „iresponsabilă şi egoistă”, însă a exclus orice formă suplimentară de restricţii. Totuşi, preşedintele a anunţat că angajaţii din sectorul public care nu au fost imunizaţi nu vor putea beneficia de concedii medicale în situaţia în care au contractat virusul SARS-CoV-2.

Iniţiativa guvernului – prima de acest fel la nivel mondial – vrea să resusciteze campania de inoculare din Serbia şi să reducă scepticismul tot mai mare din rândul cetăţenilor.

Vucic speră acum ca autorităţile să vaccineze cu o doză cel puţin 55% din populaţia ţării până la sfârşitul lunii mai. Până acum, circa 22% din cei 7 milioane de oameni din Serbia au primit a doua doză, cu mult peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene – 9%.

Ţara din vestul României a cumpărat milioane de vaccinuri, inclusiv serul chinezesc Sinopharm şi Sputnik V, produs în Rusia. Dozele nu au fost aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentelor.

România a administrat până acum aproape 5,6 milioane de vaccinuri, acoperind cu prima doză 17,8% din populaţia ţării, în timp ce a doua doză a ajuns la 11% din totalul cetăţenilor.

 
AFACERI DE LA ZERO