Business Internaţional

Megalomania producătorilor de oţel provoacă suferinţă

Megalomania producătorilor de oţel provoacă suferinţă

Marii producători de oţel din Europa s-au grăbit să se extindă în anii de boom economic, iar acum găsescu cu greu clienţi pentru marfa lor mai scumpă decât cea din import

Autor: CătăIina Apostoiu

01.04.2016, 00:05 1992
Din multele lecţii care pot fi învăţate de pe urma deciziei Tata Steel de a-şi vinde operaţiunile brita­ni­ce aflate pe pierdere cea mai im­por­tantă este cu siguranţă aceasta: dacă un producător de oţel îţi spune că se va angaja într-o expansiune cross-bor­der de ordinul miliardelor de dolari, finanţată prin datorie, pune-te la adă­post, scrie Chris Bryant într-o editorial publicat de Bloomberg.

Se va discuta fără îndoială foarte mult în următoarele zile despre impactul adânc negativ al exportu­rilor de oţel ieftin din China, care au cres­cut puternic, la peste 112 milioane de tone anul trecut, echivalentul a apro­xi­mativ două treimi din producţia totală a Uniunii Europene.

Însă, în realitate operaţiunile bri­tanice ale Tata au întâmpinat proble­me încă de când un război al ofertelor a tentat compania cu sediul în Mum­bai să plătească exorbitanta sumă de 6,2 miliarde de lire sterline (8,9 miliar­de de dolari) pentru Corus Group în 2007, în creştere cu o treime faţă de oferta sa iniţială, finanţată în mare parte pe datorie.

La acea vreme, preşedintele com­paniei Ratan Tata a caracterizat pre­lua­rea drept un „moment definitoriu“ pentru companie. Aşa a fost, într-adevăr, însă în sens negativ.

Într-adevăr, criza financiară şi recesiunea prelungită din Europa nu au putut fi anticipate, iar compania a fost afectată puternic. Europa repre­zintă peste jumătate din veniturile Tata, însă cererea din regiune nu a re­ve­nit la nivelurile de dinainte de criză. Totuşi, în pofida reducerilor de cos­turi şi disponibilizării a mii de oameni, Tata nu a fost capabilă să se re­dreseze.

Potrivit estimărilor Bloomberg, ope­raţiunile europene ale companiei au pierdut aproape 5 miliarde de do­lari din 2010. Deprecierea activelor din Marea Britanie a totalizat peste două miliarde de lire sterline (2,9 mi­liarde de dolari) în acea perioadă, potrivit Tata. Drept rezultat, datoria netă a Tata Steel se ridica la aproxi­ma­tiv 11,3 miliarde de dolari la sfâr­şitul lunii decembrie, sau de peste 10 ori Ebitda estimată pe 2016, potrivit datelor Bloomberg.

Având în vedere această povară, decizia de vânzare nu vine ca o sur­priză. Dar compania şi-ar fi putut re­cu­noaşte greşeala de a fi achiziţionat Corus mai devreme. Fără îndoială, un motiv important pentru care Tata a de­cis să încheie această tranzacţie a fost că rivala sa indiană Lakshmi Mittal încheiase preluarea de 38 mi­liar­de de dolari a Arcelor în anul anterior.

Nici această tranzacţie nu a mers foarte bine. ArcelorMittal a fost la rândul său obligată să închidă oţelării europene şi şi-a redus valoarea operaţiunilor europene cu 4,3 mi­liarde de dolari în 2012. Uriaşa sa datorie a forţat compania să anunţe o emisiune de acţiuni de 3 miliarde de dolari în februarie.

Totuşi, megalomania din industria oţelului nu este un fenomen caracteristic indian, şi nici creşterea organică nu este neapărat mai bună. ThyssenKrupp a investit miliarde de euro într-o nouă oţelărie braziliană, însă a pierdut peste 8 miliarde de euro între 2011 şi 2013, iar producătorul german încă se resimte.

Aceste tranzacţii demonstrează că în timp ce preţurile oţelului la nivel mondial se mişcă în mod coordonat, condiţiile de pe pieţele locale rămân de o importanţă uriaşă. Când a cumpărat Corus, Tata nu s-a gândit suficient la cum ar putea electricitatea scumpă şi oscilaţiile lirei sterline afecta competitivitatea.

Deşi decizia de vânzare este evident una dificilă din perspectiva forţei de muncă britanice, există însă un aspect pozitiv pentru  industrie. Potenţialii creatori de imperii s-ar putea gândi acum de două ori înainte de a se implica în tranzacţii insuficient analizate, distrugătoare de valoare.

AFACERI DE LA ZERO